Ucraina a condamnat din nou implicarea Rusiei în conflictul din Donbass

Embed:

Ucraina a condamnat din nou implicarea Rusiei în conflictul din Donbass. În discursul său de la Adunarea Generală a ONU, liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, a declarat că prin acţiunile din estul Ucrainei, Moscova încalcă grav convențiile Organizaţiei Naţiunilor Unite.

"În războiul cu Rusia, care durează deja de trei ani, au murit 10 mii de oameni. De asemenea, şapte procente din teritoriul Ucrainei a fost ocupat, iar 20 la sută din economia ţării a fost confiscată, distrusă sau pur şi simplu furată",  a afirmat preşedintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

Liderul de la Kiev a acuzat Moscova că scopul său este să destabilizeze situaţia din Ucraina.

"Ucraina vrea pace şi respectarea suveranităţii teritoriului său. Rusia vrea să deţină controlul asupra Ucrainei şi să submineze toate eforturile noastre de a restabili controlul pe teritoriul ţării", a afirmat preşedintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

Printre celelalte subiecte abordate la Adunarea Generală a ONU a fost criza imigranţilor, lupta împotriva terorismului şi testele nucleare efectuate de Coreea de Nord.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declarat că ţara sa va susţine refugiaţii cu anumite condiţii.

"Trebuie să facem mai multe lucruri pentru a susţine refugiaţii şi ţările care îi găzduiesc. Vom oferi ajutor imigranţilor, dar doar atunci când ei vor respecta toate procedurile legale", a cuminicat premierul Marii Britanii, Theresa May.

May a declarat şi că este extrem de important ca toate ţările să-şi unească forţele pentru a combate terorismul.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a menţionat că este extrem de important de a convinge Coreea de Nord să-şi stopeze programul nuclear.

"Am cerut Consiliului de Securitate al ONU să sancţioneze Coreea de Nord pentru efectuarea testelor nucleare. Acţiunile noastre împotriva acestei ţări sunt încă foarte mici. Nicio ţară paşnică nu trebuie să se simtă ameninţată de regimul de la Phenian", a spus preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Adunarea Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite este la cea de-a 72-a şedinţă. Astăzi de la tribune vor ţine discursuri alţi 19 oficiali din ţări precum Rusia, China, Canada şi Croaţia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu