Uber a prezentat noua versiune a "taxiului zburător" (FOTO)

Serviciul de transport Uber a anunțat încă din 2016 că intenționează să lanseze un "taxi zburător" în preajma anului 2020, iar acum prezintă o versiune actualizată de design pentru un astfel de vehicul.

Imaginile publicate de compania aeriană arată un design asemănător cu cel al dronelor, iar din punct de vedere al construcției tehnice împrumută elemente atât de la avioane, cât și de la elicoptere, scrie automarket.ro.

Noul concept are 4 rotoare în jurul axei cu ajutorul cărora vehiculul poate decola, dar și un al cincilea rotor montat în partea din spate cu scopul de a oferi propulsie. În cazul în care unul dintre rotoare cedează, celelalte 4 vor fi utilizate pentru o aterizare de urgență în siguranță.

"Experimentele inițiale cu un astfel de concept au arătat potențialul pentru o performanță semnificativ mai silențioasă și mai bună", spun oficialii Uber.

Potrivit primelor specificații tehnice, taxi-ul zburător va avea propulsie electrică și va putea urca până la altitudini de circa 700 de metri. În faza inițială vehiculele vor fi conduse de piloți, însă ulterior acestea vor deveni autonome.

Uber nu se va ocupa de producția propriu-zisă a vehiculului, întrucât compania lucrează deja cu o serie de producători specializați precum Bell Helicopters, Embraer și Pipistrel, care vor folosi designul pe post de inspirație.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu