TURNEU DE GIMNASTICĂ RITMICĂ. Zeci de gimnaste au participat la eveniment

Embed:

Eleganță și mult rafinament la Turneul Internațional de Gimnastică Ritmică ce se desfășoară în acest weekend în Capitală. La eveniment participă zeci de gimnaste din țară, dar și de peste hotare.

Fetele au fost susținute cel mai mult de părinți, care au avut cele mai mari emoţii.

”Am venit să arăt ce pot face și pentru a le susține pe celelalte fete. Pe mine mă susțin persoanele dragi, fetele cu care mă antrenez împreună și pe care le iubesc foarte mult.”

”Am venit ca să câștig și ca să reprezint Israelul. Mă încurajează părinții. Ei mă ajută când evoluez și atunci demonstrez că iubesc ceea ce fac. Mă susțin țara mea și antrenorii.”

Scopuri mărețe pe viitor are și această sportivă în vârstă de nouă ani, care împreună cu întreaga echipă, a venit la turneul din Chișinău tocmai din Ucraina.

Adolescenta speră să meargă acasă cu un loc de frunte.

”Vreau să câștig și am venit cu echipa mea la acest turneu. Da, vreau să devin campioană mondială. Vreau să iau locul întâi, atât la evoluția în grup, cât și individuală”, a spus o gimnastă din Ucraina.

Potrivit organizatorilor, numărul participanților din acest an a crescut.

”Scopul acestui eveniment este popularizarea gimnasticii ritmice în rândul tinerilor de talie națională, dar și internațională. Suntem în a cincea ediție și sperăm foarte mult că acest eveniment va avea o continuitate, fiindcă este un eveniment frumos, grandios. Mulți copilași participă, ceea ce este foarte important pentru Republica Moldova”, a spus Natalia Reaboi, organizatoarea evenimentului.

Cei prezenți la eveniment au rămas impresionați și spun că astfel de evenimente ar trebuie organizate mai des la noi în țară.

”Mie îmi place foarte mult evenimentul. Totul este organizat frumos.”

”Am impresia că fetițele sunt foarte bine antrenate. E o muncă enormă și să ieși în față la atâta lume, un juriu de 20 de persoane, eu cred că sunt niște emoții foarte mari pentru copii. Sper să le depășească și să aibă un succes.”

”Îmi place mult. Copiii sunt extraordinari, s-au pregătit foarte mult. Foarte talentați. Toți sunt capabili, fiecare a evoluat în felul său. Foarte frumos. Se vede că au muncit mult."

Turneul Internațional de Gimnastică Ritmică ”Spring Cup” a ajuns la a cincea ediție. Anul acesta, la campionat au participat aproximativ 350 de gimnaste din nouă țări: România, Ucraina, Rusia, Israel, Spania, Bosnia și Herţegovina, Macedonia de Nord și Cipru.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu