Turismul vitivinicol ia avânt. Tot mai mulţi străini aleg să viziteze vinăriile din Moldova

Embed:
De cinci ani vinurile moldoveneşti sunt promovate în lume sub brandul unic Wine of Moldova - legend alive, în traducere Vinul Moldovei - legendă vie. Campania a făcut ca numărul cramelor care oferă servicii de turism vinicol să ajungă la 24. Cei mai mulţi sunt turiştii străini şi moldovenii din mediul urban.

La vinăria din satul Puhoi, raionul Ialoveni, e în curs de amenajare o adevărată aşezare rustică din 12 căsuţe.

"Căsuţele sunt în stil tradiţional, chiar înauntru sunt cu lut şi cu paie. Ne gândim să facem şi nişte curse spre viţa de vie să fie ceva mai interesant ca lumea să se poată odihni", a spus administratorul vinărie, s. Puhoi r. Ialoveni, Ion Mereuţă.

Recent a fost deschis un restaurant unde plăcintele cu carne şi sarmalele sunt nelipsite.

"Dezvoltăm turismul deja de vreo cinci ani. Avem totuşi în bucătăria noastră foarte multe rădăcini care apar din bucătăria balcanică. Aici suntem într-o sală mai caldă unde predomină lemnul, avem şi o sală unde predomină metalul, o sală mai rece."

O vinărie de la Bulboaca vrea să îşi scalde turiştii în vin, la propriu. Acolo sunt pe ultima sută de metri lucrările de construcţie a unui salon spa pentru proceduri de vinoterapie.

"Aplicarea vinului pe piele, masaj cu ulei din seminţe de struguri, chiar şi o baie cu vin se poate de venit şi făcut aici la noi la Castel", a spus reprezentanta vinărie s. Bulboaca r. Anenii-Noi, Ecaterina Roman.

Ana Dumanscaia şi soţul ei au venit din Ucraina pentru a vizita această vinărie. A rămas impresionată de ceea ce a văzut şi spune că va reveni, în special pentru a face o baie în vin.

"Ideal. Ce poate fi mai plăcut la odihnă. Aşa o frumuseţe. Foarte frumos totul, aceste câmpuri cu lavandă, natura, arhitectura", a spus oaspetele din Ucraina, Ana Damanscaia.

Potrivit Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, şi la nivel mondial, turismul vitivinicol este în continuă ascensiune.

"La moment numărul vinăriilor care prestează servicii de turism vitivinicol constituie 24. Şi în următorii doi ani, alte 23 de vinării îşi vor deschide larg porţile pentru turiştii iubitori de vin şi cei care vor să se familiarizeze cu produsele pe care le produc", a spus reprezentantul ONVV, Parascovaia Ignat.

Conform statisticilor Oficilului Viei şi Vinului, 80 la sută dintre străinii care ajung în Moldova vizitează cel puţin o vinărie.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu