Turcia: Un jurnalist austriac, acuzat de legături cu un grup terorist de extremă stânga, a fost achitat

Un tribunal din Ankara a achitat miercuri un student şi jurnalist austriac acuzat că face parte dintr-un grup "terorist" de extremă stânga, a declarat avocatul său, scrie agerpres.ro.

"A fost emis un verdict potrivit căruia Max Zirngast nu a luat parte la nicio activitate ilegală sau care să constituie o crimă", a declarat avocatul Murat Yilmaz.

Decizia intervine la un an după arestarea sa, pe 11 septembrie 2018. Max Zirngast, instalat în Turcia din 2015, a fost în cele din urmă eliberat în decembrie.

Austriacul de 30 de ani era pe atunci masterand la Stiinţe Politice la Universitatea tehnică a Orientului Mijlociu din Ankara şi colabora la mai multe media din Turcia şi din străinătate şi în special la revista de extremă stânga de limbă germană Re:volt.

Într-un articol publicat în cotidianul american Washington Post la puţin timp după arestarea sa, Zirngast a scris că a fost interogat în principal în legătură cu un articol apărut în revista americană de stânga Jacobin, în care potrivit anchetatorilor l-ar fi "insultat" pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, un delict în Turcia.

El a fost judecat împreună cu doi prieteni turci, Hatice Goz, o psiholoagă, şi Mithatcan Turekten, student, arestaţi în acelaşi timp cu el şi eliberaţi în decembrie. Amândoi au fost şi ei achitaţi miercuri.

Autorităţile austriece, care au denunţat urmărirea penală a bărbatului de 30 de ani şi-au exprimat satisfacţia pentru achitarea sa. Ministrul afacerilor externe Alexander Schallenberg a salutat "o decizie corectă", la fel ca şi şeful statului, Alexander Van der Bellen.

"Nu trebuie să uităm că există încă mulţi jurnalişti încarceraţi în Turcia", a scris Van der Bellen pe Twitter.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu