Turcia îşi cheamă acasă diplomaţii din Israel şi Statele Unite ale Americii

Embed:

Turcia şi-a rechemat acasă pentru consultări ambasadorii din Israel şi Statele Unite. Decizia a fost luată de preşedintele Recep Erdogan, în contextul mutării ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim şi a sângeroaselor proteste soldate cu aproape 60 de morţi.

Mai mult, liderul turc a numit Israelul un stat terorist, pentru că a atacat cu focuri de armă palestinienii care protestează împotriva deschiderii misiunii diplomatice americane.

Turcia a decretat trei zile de doliu naţional în semn de solidaritate cu palestinienii. Şi Africa de Sud şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul din Tel Aviv. 

La ceremonia de inaugurare a ambasadei SUA din Ierusalim au participat premierul israelian, Benjamin Netanyahu, un secretar de stat adjunct american şi fiica preşedintelui SUA, Ivanka Trump, împreună cu soţul său.

Doar 30 de ţări, printre care şi România, şi-au trimis reprezentanţi la eveniment. În prezent, toate ţările care au relaţii diplomatice cu Israelul, au ambasade la Tel Aviv.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu