Turcia amenință că îi va trimite înapoi pe europenii care s-au alăturat ISIS

Turcia amenință că va trimite înapoi luptătorii ISIS europeni capturați în Siria și critică Europa că încearcă să se spele pe mâini de acestă problemă, scrie digi24.ro.

Europenii încă nu s-au hotărât ce să facă în cazul militanților și a familiilor acestora care vor să se întoarcă. Până acum, ţări precum Franţa şi Marea Britanie au refuzat să-i primească, făcând excepţie doar în cazul copiilor.

Potrivit estimărilor, în jur de 5000 de luptători din Europa s-ar fi alăturat organizaţiei teroriste între 2011 şi 2016. Unii au fost prinşi, alţii se ascund.

Forțele turce au capturat mai mulți jihadiști care evadaseră în timpul incursiunii pe care a făcut-o luna trecută în nord-estul Siriei. „Îi mai ținem o vreme sub supraveghere, apoi îi trimitem în ţările lor de origine”, a spus ministrul turc de interne.

Suleyman Soylu, ministrul turc de Interne: „Turcia nu este hotel pentru membrii Daesh (ISIS, n.red.). Nu putem accepta așa ceva. Avem acorduri cu toate aceste țări, iar în acorduri scrie să îi trimitem înapoi. Au adoptat însă o nouă metodă, retragerea cetățeniei. Spun "le-am retras cetățenia, descurcați-vă!". Pentru noi este inacceptabil. O spun foarte clar că este și iresponsabil. Ce să fac eu cu teroristul vostru?”

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu