TRUCURI UTILE! Vopsește ouăle folosind ingrediente naturale

Vopește ouăle în culori naturale, folosind nu vopseluri de sinteză, ci ingrediente din cămară. Află care sunt pașii de urmat, scrie clickpentrufemei.ro.

Materiale necesare
Ai nevoie de agenți naturali de vopsire: varză roșie, sfeclă roșie, foaie de ceapă, curcuma, cafea. Ține la îndemână un recipient metalic de 1 litru, oțet alb, sită, boluri mici, o lingură de metal, șervețele.

Cum procedezi
Alege unul din agenții de vopsire, adaugă-l în recipient, în cantitățile de mai jos. Adaugă un sfert de litru de apă și două linguri de oțet alb. Lasă să atingă temperatura de fierbere, apoi dă focul mai mic. Lasă să fiarbă timp de 30 de minute. Scurge apoi lichidul într-un bol.

-Vopsea pe bază de barză roșie: 4 căni cu varză mărunțită.

-Vopsea cu curcuma: 3 linguri de curcuma

-Vopsea cu sfeclă roșie: 4 căni cu sfeclă mărunțită

-Vopsea cu cafea: un sfert de litru de cafea neagră tare (pusă la fiert în loc de apă).

Metoda vopsirii la rece
Prin această metodă, ouăle și ingredientele pentru vopsit sunt puse la fiert separat. Folosind o lingură de metal, scoate ouăle care au fiert și răcește-le în bolul cu lichid colorat. Lasă-le timp de 5 minute sau mai mult (chiar toată noaptea), în funcție de cât de intensă vrei să fie culoarea finală. Scoate ouăle mai apoi, tamponează-le cu un șervețel apoi lasă-le la uscat. Prin această metodă obții degradeuri subtile, transparente.

Metoda vopsirii la cald
Ouăle sunt fierte împreună cu lichidul colorat. Căldura permite vopselii naturale să se fixeze mai bine de cochilie, dând o culoare intensă, mai uniformă. Pentru culori intense, fierbe ouăle în jur de 30 de minute.

Cum fixezi mai bine culoarea
Culorile naturale tind să pălească în timp. Ca să fixezi mai bine culoarea, lustruiește-le cu un pic de ulei sau de untură.

Cum obții diversele nuanțe
Auriu – ouă fierte în soluție de curcuma, timp de 30 de minute.

Brun-roșcat – ouă fierte cu foi de ceapă, 30 de minute.

Brun închis – ouă fierte în cafea tare, 30 de minute.

Roz deschis – ouă înmuiate în soluție de sfeclă roșie, la temperatura ambiantă, 30 de minute.

Albastru deschis – ouă înmuiate în soluție de varză roșie, la temperatura ambiantă, 30 de minute.

Lavandă – ouă înmuiate în soluție de sfeclă la temperatura mediului (30 de minute), apoi în soluție de varză roșie, la temperatura ambiantă, 30 de secunde.

Albastru regal – ouă în soluție de varză roșie, la temperatura mediului, toată noaptea.

Verde – ouă în soluție de curcuma, la temperatura mediului, 30 de minute, apoi în soluție de varză roșie, 5 secunde.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu