Trucuri utile! Cum decorezi baia rapid și cu bani puțini (FOTO)

Vrei să îmbunătăţeşti aspectul băii, dar nu dispui de bani? Iată câteva trucuri utile care te vor ajuta să obţii ce-ţi doreşti, fără să cheltui pre mulţi bani, potrivit casadex.ro.

1. Aranjează prosoapele cu stil. Cu toţii avem în baie suporturi şi cuiere pentru prosoapele în uz. Acest truc este util pentru depozitarea prosoapelor curate, hai să le spunem de rezervă. În loc să le împătureşti în mod obişnuit, încearcă să le le aranjezi într-un coşulet pe care să-l păstrezi undeva la vedere, astfel încât musafirii să le găsească uşor la nevoie.

1-prosoape de baie facute sul depozitate intr-un suport pentru sticle de vin

2. Decor rafinat din sticle şi borcane. Poate nu te-ai fi gândit că un borcan de sticlă poate deveni un element decorativ şi util în amenajarea băii. Dacă ai păstrat de-a lungul timpului recipientele goale de la parfumurile şi cremele preferate sau ai înlocuit recipientele pentru condimente din bucatărie cu unele noi, dar nu ştiai ce poţi face cu cele vechi, iată o idee: foloseşte-le pentru a depozita măruntişurile destinate igienei personale.

Astfel, în loc să păstrezi dischetele demachiante în ambalajul original din plastic, le pot vărsa într-un borcan transparent din sticlă dotat cu capac. În funcţie de dimensiunea recipientelor, le poţi folosi pentru păstrarea şi organizarea beţişoarelor pentru curăţarea urechilor, pentru săpunurile de rezervă, pentru sărurile şi esenţele de baie şi chiar pentru depozitarea periilor de păr şi a aparatelor de ras.

2-pastrare organizare si depozitare obiecte igiena baie sticle si borcane goale

3. O notă romantică în decorul băii. Daca eşti o fire romantică, decorează-ţi baia cu lumânări parfumate. Poţi grupa mai multe lumânări într-un singur loc, pe marginea căzii sau pe blatul lavoarului din baie, de exemplu. Însă le poţi aşeza şi dispersat, pe un pervaz, un raft sau de-a lungul unui perete, mai ales dacă ai o baie spaţioasă. Pentru un efect decorativ deosebit, alege lumânări de aceeaşi culoare, dar de diferite dimensiuni şi grosimi.

3-baie rustica decorata cu lumanari parfumate

4. Schimbă aspectul băii cu ajutorul plantelor. Ştii bine că o plantă are darul de a înfrumuseţa orice încăpere. Dacă nu ai posibilitatea să cumperi la fiecare câteva zile buchete cu flori proaspete, cu care să-ţi împodobeşti baia, este suficient să găseşti loc pentru un ghiveci cu o plantă de interior.

Dintre plantele cultivate în ghiveci, se vor simţi excelent în mediul umed din baie urmatoarele: Spathiphyllum sau Crinul păcii, orhideele, feriga, ficusul, aloe, azaleea, begonia sau palmierul pitic. Dar nu uita că acest truc decorativ poate fi aplicat doar în cazul băilor prevăzute cu ferestre, câtuşi de puţin scăldate de lumina naturală.

4-baie moderna decorata cu plante verzi

5. Coşuri împletite pentru organizare eficientă şi frumoasă. Cu toate rafturile şi dulapurile, păstrarea unei băi ordonate presupune o muncă permanentă şi o atenţie continuă. Oricât de mult te-ai strădui să menţii ordinea în puzderia de creme, şampoane, loţiuni şi parfumuri, la câteva zile după curăţenie, descoperi că iar s-au amestecat şi trebuie s-o iei de la capăt.

Cateva coşuri împletite sau cutii de depozitare sunt soluţia în rezolvarea acestei probleme. Sortează toate produsele de toaletă şi igiena personală pe categorii şi apoi depozitează fiecare categorie în câte un coş împletit. Astfel, îţi va fi mult mai uşor să le găseşti atunci când vei avea nevoie. În plus, vei scurta considerabil timpul alocat curăţeniei şi ordinii din baie.

5-cosuri si cutii impletite pentru depozitarea si ogranizarea obiectelor de igiena intima din baie

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu