Trucuri psihologice care te ajută să obții ceea ce-ți dorești

Știi deja ce-ți dorești? Cum să-ți crești șansele de promovare? Cum să-ți faci copilul să mănânce mai multe fructe și legume proaspete? Nu ai nevoie de nici o tehnică avansată ci doar de aceste trucuri, scrie feminis.ro.

Dacă folosești anumite trucuri psihologice în mod corect, vei obține mai repede și mai ușor ceea ce-ți dorești și vei arăta mai atrăgător în ochii celor din jur.

  • Dacă copilul tău nu vrea să mănânce fructe și legume, lasă-l pe el să aleagă. De exemplu, dacă vrei să mănânce conopidă, pune-l să aleagă între 2 sau 5 bucăți mici și bineînțeles că va alege porția mai mică, dar măcar va mânca ceva și poate chiar îi va plăcea.
  • Dacă vrei să dai cuiva un sfat serios, asigură-te că ai de partea ta pe cineva în care persoana respectivă are deja încredere. De exemplu, acaparează un prieten comun de partea ta sau spune-i doar că părinții sau bunicii tăi ți-au dat un sfat asemănător când ai avut nevoie, deoarece la nivel subconștient, oamenii au mai mare încredere în părinți.
  • Dacă vrei să-i ceri cuiva ceva, încearcă să o faci când persoana respectivă este obosită. De exemplu, dacă vrei să-i ceri șefului tău o zi liberă, fă-o la sfârșitul programului, deoarece o persoană care este la rândul ei obosită sau plictisită și vrea să scape mai repede de tine are șanse mai mari să-ți ofere ce-ți dorești.
  • Henrik Fexeus, expert suedez în comunicarea non-verbală, crede că te poți convinge să simți anumite emoții. De exemplu, dacă trebuie să te enervezi un pic, încearcă să-ți încleștezi dinții și să strângi din pumni timp de 10 secunde.
  • Înainte de un interviu, acordă multă atenție aspectului tău fizic, deoarece s-a dovedit că cei care sunt mai atrăgători sunt considerați și mai deștepți.
  • Dacă ți s-a întipărit în minte un cântec enervant, încearcă să-ți aduci aminte ultimele versuri ale cântecului, deoarece conform Efectului Zeigarnik, oamenii uită treburile terminate mult mai repede decât cele neterminate.
  • Expresii precum „eu cred”, „se pare că” și „după părerea mea” te fac să pari nesigură pe tine deci este mai bine să le eviți într-o confruntare.
  • O întâlnire cu multe aventuri este modul perfect pentru a începe o poveste romantică, așa că dacă te duci la întâlnire cu cineva și vrei să te placă, alege un loc unde să aveți parte de multă adrenalină, cum ar fi un rollercoaster sau un film horror.
  • Dacă trebuie să înțelegi ceva dificil, încearcă să-i explici acel lucru altcuiva, ca în timp ce vorbești să realizezi anumite lucruri care-ți scăpaseră înainte.
  • Chiar dacă știi despre ce vorbește cineva, nu-l întrerupe cu fraza „știu asta” ci ascultă toată povestea. Acest comportament te va ajuta să faci o impresie bună.
  • Toată lumea știe că pentru a obține ceva important trebuie să o iei de jos. De exemplu, dacă vrei să-i ceri unui prieten o favoare, ar trebui să-i ceri mai întâi ceva minor, dar dacă vrei să te împrumuți de la cineva de 50 de lei, cere-i din start 200, ca să aveți de unde scădea.
  • Dacă nu vrei să faci ceva plictisitor, ar trebui să te prefaci că realizezi ceva incredibil de interesant, ca să găsești pe cineva care să facă acel lucru în locul tău.
  • Imitarea este un truc excelent, dar încearcă să nu exagerezi. Fă în așa fel încât să fii subtilă, pentru că altfel doar îi vei enerva pe ceilalți oameni.
  • Dacă ai făcut cuiva un serviciu și îți este recunoscător, nu spune „pentru nimic” spune ceva de genul „desigur, se presupune că prietenii se ajută între ei”, pentru ca pe viitor, dacă tu îi ceri ceva să nu te refuze.
  • Când vorbești mult, încearcă să înlocuiești verbele cu substantive, pentru că cercetările au demonstrat că substantivele cresc șansa de a convinge pe cineva. De exemplu, în loc să spui „Vrei să salvezi mai multe animale?” spune „Vrei să devii salvatorul a mai multor animale?”.
  • Dacă ți-e greu să reții numele persoanelor, atunci când te întâlnești pentru prima oară cu cineva, spune-i cu voce tare numele, ca să-l memorezi mai repede și mai bine.
  • Strângerea de mâini înseamnă foarte mult în comunicarea non-verbală și puterea ei nu trebuie subestimată. Astfel, dacă îți pui mâna peste a altcuiva înseamnă că vrei să domini, dacă mâna ta este înclinată în jos și e sub mâna celuilalt înseamnă că-i recunoști autoritatea și pentru a vă simți amândoi confortabil mâna trebuie întinsă în față și păstrată pe o poziție de egalitate, de echilibru vertical, pe toată durata strângerii de mâini.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu