Truc simplu şi sigur ca să cureți ceara de pe covoare sau tapițerie

Ai nevoie doar de trei lucruri să cureți ceara de pe covoare, de pe haine sau tapițerie. Și acestea se numără printre cele mai ieftine lucruri din casă: un fier de călcat, șervețele simple de masă și hârtie de copt.

În tot acest proces hârtia de copt este cea mai importantă. Ea rezistă la temperaturi înalte și nu prezintă niciun risc să ia foc de la fierul de călcat încins. Totodată, hârtia de copt protejează covorul să nu se topească de la fierul încins, fie el covor de lână, de bumbac sau din fire sintetice, scrie libertateapentrufemei.ro.

Ai grijă să folosești o bucată de hârtie cât mai mare, să fii sigură că îți protejezi covorul.

Pe de altă parte, prin hârtia de copt, ceara topită nu va trece să se lipească de talpa fierului. Dacă folosești o hârtie obișnuită, spre exemplu o pungă maronie din hârtie, prin aceasta ceara va trece și se va întinde pe talpa fierului de călcat. Nici ziarele nu sunt indicate, pentru că se vor topi culorile și vei păta covoarele mai rău.

La final, degresează zona cu alcool

După ce șervețelele au îmbibat toată ceara și covorul a rămas curat, în zona pătată rămâne o grăsime specifică. Aici se adună praful și mizeria va fi mai greu de curățat, de aceea este bine să degresezi cu puțin alcool.

O soluție la îndemână sunt șervețelele umede, care au suficient alcool să îndepărteze grăsimea, fără să decoloreze covorul. Spor la treabă!

Pe aceeaşi temă