Trofeul "Leul de aur" al Festivalului de Film de la Veneţia pleacă în Rusia

Embed:

Au fost desemnaţi câştigătorii celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia. Marele premiu pleacă în Rusia. Leul de aur i-a fost decernat regizorului Alexandr Sokurov pentru pelicula "Faust". Academia Europeană de Film l-a inclus pe Sokurov în lista celor mai mari 100 de regizori din lume.

Lungmetrajul lui Sokurov este o adaptare a legendei scriitorului german Goethe despre un om care îşi vinde sufletul diavolului. Acţiunea are loc în Germania, în secolul 19, iar personajul principal este Mephistophel. Acesta încearcă să o seducă pe frumoasa şi inocenta Margaret, în ciuda faptului că i-a ucis fratele.

Leul de argint, distincţia pentru regie, a fost obţinut de regizorul chinez Kai Shangjun pentru filmul „People Mountain People Sea”, iar trofeul pentru scenariu a fost adjudecat de filmul grecesc „Alps”, realizat de Yorgos Lanthimos. Premiul pentru cea mai bună realizare tehnică a fost acordat directorului de imagine al filmului „Wuthering Heights”, Andrea Arnold.

Premiul pentru interpretare feminină a fost acordat actrţei chineze Deannie Yip, iar premiul pentru cel mai bun rol masculin a fost adjudecat de actorul german Michael Fassbender.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu