"Trenul durerii" a ajuns în faţa Gării. Monumentul în memoria victimelor deportărilor a fost instalat (FOTO/VIDEO)

Embed:

Monumentul în memoria victimelor deportărilor din perioada regimului comunist a fost instalat în scuarul Gării din Capitală. Sculptura din bronz reprezintă un tren de trei metri înălţime şi 12 metri lungime. Monumentul, care cântăreşte 15 tone, urmează să fie inaugurat cel târziu la începutul toamnei, iar până atunci vor fi încheiate lucrările la postamentul sculpturii.

Monumentul, numit şi "Trenul durerii", a fost realizat de sculptorul Iurie Platon. Compoziţia reprezintă un grup de oameni care se transformă treptat în părţi componente ale unei locomotive.

"O lucrarea pe care ai privit-o timp de zece secunde şi ai înţeles tot nu este o lucrare bună. Asta este o coloană de oameni, care în partea de faţă sunt oameni paşnici, oameni normali şi după ajung în maşinăria stalinistă", a declarat sculptorul Iurie Platon.

Potrivit sculptorului şi primarului general al Capitalei, inaugurarea oficială a monumentului ar putea avea loc la sfârşitul lunii august, atunci când se va încheia placarea postamentului şi amenajarea scuarului Gării.

"De asemenea, trebuie să se facă curăţenie şi în jurul scuarului. Mă refer la panourile publicitare, la chioşcuri şi la alte construcţii, care sunt deja depăşite de timp şi oricum nu ne fac mare faţă", a menţionat edilul capitalei.

Costul operei, dar şi cheltuielile pentru amenajarea Aleii Gării se ridică la aproximativ 25 de milioane de lei, bani alocaţi din Bugetul Municipal. Monumentul a fost realizat la Minsk, Belarus, timp de jumătate de an.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu