Trei români, arestați la Roma pentru că au sechestrat un german într-o tabără de romi

Trei imigranţi români, inclusiv un minor, au fost arestaţi, la periferia Romei, într-o operaţiune coordonată de Interpol, fiind acuzaţi că au sechestrat timp de trei zile un cetăţean german, într-o tabără de romi, scrie mediafax.ro.

Poliţia italiană a descins luni în tabăra de romi "Al Karama", în localitatea Borgo Montello, situată la circa 50 de kilometri sud de Roma.

Operaţiunea a permis eliberarea unui cetăţean german, T.A., în vârstă de 32 de ani. Bărbatul, ajuns vineri în Italia, trimisese un mesaj telefonic unei rude din Germania prin care anunţa că era sechestrat într-un container, în tabăra de nomazi de la periferia Romei.

Poliţia germană a sesizat Interpol, care a alertat autorităţile italiene.

În cursul operaţiunii, au fost arestaţi trei cetăţeni români - Mirabela I., în vârstă de 27 de ani, Vialis B. T., în vârstă de 30 de ani, şi H.F., în vârstă de 17 ani.

Potrivit anchetatorilor, cetăţeanul german venise la Roma pentru a se întâlni cu Mirabela I., pe care o cunoscuse în Germania. Ajuns în Italia, românca i-a cerut 500 de euro pentru stingerea unei presupuse datorii. Pentru că a refuzat să ofere banii, cei trei români i-au furat portofelul şi cheile maşinii cetăţeanului german.

Vehiculul furat a provocat un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Cetăţeanul german a declarat că a fost sechestrat de duminică într-un container din tabăra de romi "Al Karama".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu