Trei persoane, puse sub acuzare pentru răpirea actorilor Daisy McCrackin şi Joseph Capone

Trei persoane au fost puse sub acuzare pentru răpirea actorilor americani Daisy McCrackin, cunoscută din filmul "Halloween: Resurrection", şi Joseph Capone, infractorii solicitând suma de 20.000 de dolari pentru eliberarea celor doi, scrie mediafax.ro.

Pe 3 mai 2017, Keith Andre Stewart, Johntae Jones şi Amber Neal s-au prezentat la locuinţa lui McCrackin şi, sub ameninţarea armei, i-au răpit pe cei doi.

Victimele au fost duse în locuinţa lui Jones, unde Capone a fost dezbrăcat de haine şi ţinut într-o cadă de baie, timp de 30 de ore. În acelaşi timp, Jones şi Neal au dus-o pe actriţă pe la mai multe bănci, cerându-i să le plătească suma de 20.000 de dolari în schimbul eliberării lor, lucru pe care aceasta l-a şi făcut.

În cele din urmă, acuzaţii au dus-o pe McCrackin la locuinţa acesteia, i-au dat drumul, iar actriţa a contactat poliţia, care a reuşit să îi aresteze pe cei trei.

Miercuri, cei trei au fost puşi sub acuzare, printre altele, pentru răpire, atac cu armă, furt, posesie de metamfetamină.

Poliţia din Los Angeles a menţionat că acuzaţii riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă.

În vârstă de 36 de ani, Daisy McCrackin a jucat în mai multe seriale TV, precum "Cold Case", "Angel" şi "The Division", precum şi în filme ca "Hollywood Horror", "3000 Miles to Graceland", "Halloween: Resurrection" şi "Love and Suicide".

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu