Trei parlamentari de la Chişinău au plecat la Moscova. AFLĂ ce vor face deputaţii în capitala Federaţiei Ruse

Parlamentarii Chiril Lucinschi, Violeta Ivanov şi Zinaida Greceanîi au plecat la Moscova. Cei trei deputaţi de la Chişinău fac parte din delegația care va participa, astăzi, la cel de-al II-lea For parlamentar internațional cu genericul "Constituție. Democrație. Parlamentarism". Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 20 ani ai Constituției Federației Ruse și Adunării Federale a Federației Ruse.

În cadrul Forului parlamentar se va discuta despre evoluția sistemelor politice și electorale, diplomația parlamentară la nivel internațional, dar şi despre experiența rusească și internațională în reforma constituțională.

Tot în cadrul Forului va avea loc Conferința internațională "Tinerii, parlamentarismul și integrarea euroasiatică".

La acest eveniment vor fi prezenţi şi președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Narîșkin, președintele APCE, Jean-Claude Mignon, dar şi președinți ai forurilor legislative din regiune, reprezentanți ai organizațiilor parlamentare internaționale şi experți.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu