Trei muzicieni moldoveni, care au revenit din China, monitorizaţi de medici

Embed:

Trei muzicieni moldoveni au revenit miercuri dintr-un turneu în localitatea chineză Whuan, care a fost grav afectată de coronavirus. Este vorba despre o violonistă de la Sala cu Orgă şi doi studenţi de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Directoarea Sălii cu Orgă, Larisa Zubcu, i-a recomandat violonistei să facă nişte analize, pentru a evita orice risc de îmbolnăvire. Femeia a mers vineri la medicul de familie şi urmează astăzi să facă mai multe analize. Cei trei muzicieni au fost invitaţi în China pentru 50 de zile, făcând parte dintr-o orchestră din Timişoara. Printre ei, Lola Croitoru de la Sala cu Orgă din Chişinău.

LOLA CROITORU, vioristă: "Pe data de 3 eram la Beijing, după care am zburat în Whuan, de unde a început de fapt toată problema asta. Pe data de 5 am dat acolo primul concert şi pe urmă am zburat mai departe, noi aşa pe teritoriu. Şi apoi ne-am reîntors iarăşi în Whuan unde iarăşi pe la mijlocul lui decembrie, dar aşa tranzit, până la aeroport. Noi acolo pe teritoriu cât ne-am aflat nu se auzea mare discuţie referitor la problema asta. Ultima săptămână aflându-ne acolo auzeam că mergeau discuţii că a apărut un virus în Whuan."

Muzicienii s-au întors la Chişinău în 22 ianuarie, iar a doua zi Lola Croitoru a mers la serviciu. Directoarea Sălii cu Orgă i-a spus violonistei să se adreseze medicului de familie. 

LARISA ZUBCU, director Sala cu Orgă: "Când am aflat din presă ce se întâmplă în China, imediat i-am zis să meargă la medic, să facă toate investigațiile aşa şi a făcut. Este monitorizată de medicul de familie. Nu are febră, nu are tusă, se simte bine. Deci am hotărât să stea acasă până când medicul de familie decide să se prezinte la serviciu să aibă contact cu colegii."

LOLA CROITORU, vioristă: "Am fost la medicul nostru de familie, mi-a dat îndreptări la analize şi mâine dimineaţa trebuie să mă duc să trec aceste analize, poate până seara deja dacă vor fi gata, voi vedea. Eu mă simt bine, nu aveam nicio problemă. Eu i-am spus poate îmi daţi bulletin, dare a a zis că eu sunt sănătoasă, nu are cum să-mi dea bulletin. Dar cât ţine de carantină, la noi carantina, din câte am înţeles, ca noţiune, prevede momentul cela când de acum e epidemie. "

Rectorul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Victoria Melnic, ne-a spus că i-a îndemnat pe cei doi studenţi să se adreseze la medic. Aceştia au mers ieri la Spitalul de boli infecţioase "Toma Ciorbă". Acolo li s-a spus că nu au simptome de boală şi că pot să meargă acasă, dar să vină luni la dispensarul spitalului şi să dea analize.

Contactat telefonic, directorul interimar al Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună ne-a spus să nu intrăm în polemici şi să nu abordăm subiecte de prost gust, pentru că riscăm să fim daţi în judecată. El a declarat că ştie despre cele trei persoane, care, potrivit lui, sunt sănătoase şi nu au simptome că au contractat virusul. Furtună a organizat ieri o conferinţă de presă pe subiectul coronavirusului, dar nu a pomenit nimic despre cazul celor trei moldoveni reveniţi din China.

Şi fiul violonistei din Chişinău, Radu Croitoru, este monitorizat de medicii din România şi asta pentru că tânărul este stabilit la Braşov. A mers şi el în China, dar într-o altă regiune decât mama sa.

RADU CROITORU, violonist: "Eu am fost în China cu Orchestra de Tineret din Viena care nu a avut nicio legătură cu această Orchestră din Timișoara, noi nici nu am cântat în orașul respectiv, dar, totuși, sunt cumva unicul din Brașov care a aplecat în China şi pe mine m-au eliberat în aceste două săptămâni să stau acasă, în perioada de incubare a virusului."

loading...

Lasă un comentariu