Trei capodopere neo-impresioniste care au fost furate de nazişti, scoase la licitaţie

Trei capodopere neo-impresioniste care au fost furate de nazişti din casa unui colecţionar evreu în timpul ocupaţiei germane în Franţa vor fi scoase la licitaţie de casa Sotherby's.

Mai multe tablouri semnate de artişti francezi, furate de nazişti, vor fi scoase la licitaţie la Londra pentru un total estimat de 20 de milioane de lire sterline, arată The Guardian.

Lucrările, semnate de Camille Pissarro şi Paul Signac, au fost catalogate de specialişti drept “excepţionale”. De curând, acestea au fost înapoiate moştenitorilor lui Gaston Lévy, un om de afaceri şi colecţionar parizian din anii 30´.

Lévy, care avea un apartament în care îşi adăpostea colecţia de carte şi opere de artă, pe Avenue de Friedland, la Paris, unde trăia alături de soţia sa de origine engleză, Liliane, şi de fiica lor, a supravieţuit Celui de-al Doilea Război Mondial după ce a fugit în Tunisia. Colecţia sa de artă a fost risipită de ocupaţia nazistă.

Două dintre lucrările deţinute de omul de afaceri au revenit în Franţa după război şi au fost expuse la Musee Musée d’Orsay din Paris. O a treia lucrare, furată din castelul deţinut de Levy pe valea Loire, Château des Bouffards, aflat la 150 km la sud de Paris, a fost descoperit în colecţia comerciantului german de artă Hildebrand Gurlitt.

Thomas Boyd-Bowman, care conduce departamentul de artă impresionistă şi modernă la Sotheby’s, a afirmat că este pentru prima dată când lucrările sunt scoase la licitaţie.

Cel mai preţios tablou

Cel mai preţios dintre cele trei tablouri este ”Gelée blanche, jeune paysanne faisant du feu” (Ger alb, ţărancă tânără făcând focul), de Pissarro, pentru care specialiştii se aşteaptă să adune până la 12 milioane de lire sterline la licitaţia programată pe 4 februarie.

Celelalte lucrări sunt tabloul lui Paul Signac, ”La Corne d’Or” (Cornul de aur) estimat între 5 milioane şi 7 milioane de lire sterline şi ”Quai de Clichy. Temps Gris” (Cheiul din Chichy. Vreme mohorâtă), pentru care se aşteptă ca preţul să crească până la 800.000 de lire. Signac a fost prieten cu Lévy, care i-a oferit susţinerea necesară pentru a picta 107 porturi în timpul unei călătorii prin ţară care a durat 12 luni, potrivit descopera.ro

Germania a returnat ”Quai de Clichy. Temps Gris” abia în 1887. Gurlitt a cumpărat tabloul undeva între 1943 şi 1974. Fiul său, Cornelius a păstrat toate cele 1500 de lucrări adunate de-a lungul timpului. Lucrarea a fost descoperită după ce ofiţerii vamali au verificat o locuinţă din Munchen şi una din Salzburg. descoperind mai multe lucrări furate de nazişti.

Naziştii ar fi furat peste 100.000 de lucrări în timpul ocupaţiei Franţe, numai 61.000 fiind regăsite după război.

loading...

Lasă un comentariu