Trece în revistă cele mai importante evenimente politice ale săptămânii

Embed:

Stabilirea datei în care va avea loc ședința de constituire a noului Legislativ este unul dintre evenimentele care au marcat această săptămână.

La începutul săptămânii, premierul Iurie Leancă a anunțat, în cadrul ultimei ședinte de Guvern din acest an, că Uniunea Europeană ar putea delega în Moldova un reprezentant notoriu care va ajuta autorităţile noastre să reformeze Justiţia şi să lupte împotriva corupţiei.

Marți, preşedintele Nicolae Timofti a semnat un decret prin care a stabilit ca în data de 29 decembrie să aibă loc loc ședința de constituire a noului Parlament. Decizia a fost luată după discuțiile purtate cu liderii partidelor parlamentare.

În aceeași zi, deputatul Iurie Muntean a fost exclus din Partidul Comuniştilor. Decizia a fost luată de o comisie specială, creată de PCRM.

Iar la mijlocul săptămânii, președinția a anunțat că şeful statului român, Klaus Iohannis, va veni într-o vizită oficială de două zile la Chișinău, la invitația lui Nicolae Timofti.

Liderul de la Cotroceni va avea întrevederi, în zilele de 22 și 23 ianuarie, cu reprezentanţi ai conducerii statului, precum și cu cei ai partidelor parlamentare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu