Trebuie să știi asta! Tratamente, indicații şi modul de folosire corect al forilor de tei

Teiul este considerat un arbore sacru în folclorul țărilor din vestul Europei, iar pentru vechii celți simboliza altruismul. În timpul Evul Mediu există obiceiul că îndrăgostiții să-și jure iubire veșnică la umbră unui tei, deoarece există credință că acest copac îi face pe oameni să spună numai adevărul, scrie realitatea.net.

Arborele de tei este un campion al sanatii,toate partile acestui copac, frunzele, florile şi lemnul avand valoare pe plan medicinal.

Lemnul de tei, partea truchiului care se găseşte sub scoarţa teiului acţionează în special la nivelul ficatului şi a vezicii biliare. Aceasta permite ficatului să filtreze mai bine toxinele din sânge şi ajută vezica biliară să secrete o cantitate mai mare de bilă.

Având o acţiune sedativă şi uşor hipnitică, sudorifică şi diuretică, florile de tei au fost folosite la tratarea spasmelor, tulburărilor digestive, insomniei, nevrozelor şi deoarece acţioneză asupra hipervâscozităţii şi hipercoagulării sanguine teiul este utilizat şi în tratarea aterosclerozei .

Recent s-a descoperit că florile de tei cresc rezistenţa non-specifică a organismului, ele fiind un remediu excelent împotriva gripei şi răcelii, în special la copii.

Încă de la apariţia primelor simptome trebuie administrate 2 sau 3 căni de înfuzie pe zi insa la copiii pana in 14 ani doza trebuie sa fie mai mica, de o cana pe zi. Infuzia cu ceai de tei scade tensiunea nervoasa, combate anxietatea, si ajuta la dormit. Datorita efectului relaxant, in combinatie cu bioflavonoidele, ceaiul sau infuzia de tei este un excelent remediu pentru hipertensiune arteriala si tot din cauza acestui efect calmant este recomandat si pentru linistirea copiilor hiperactivi.

Substanţele active din florile de tei

Pentru a obtine un potential maxim din punct de vedere al substantelor active, florile de tei trebuie culese imediat dupa inflorire,la 1-2 zile dupa ploaie, pe vreme insorita, si apoi trebuie uscate la umbra.

Florile de tei conţin mucilagii, uleiuri esenţiale, taninuri, glucozide, flavonoide, zaharuri, mangan şi vitamine. Mucilagiile din florile de tei au efect emolient în contact cu membranele sistemului digestiv şi de aceea sunt folosite pentru a trata probleme digestive ca indigestie, greaţă sau diaree.

Ceai de tei – Actiuni terapeutice

Ceaiul de tei – Uz intern

Lemnul de tei este folosit in ceai pentru a combate artrita, reumatismul, migrenele si calculii biliari şi renali (dizolvant specific acidului uric). Este diuretic si coleretic ajuta la o mai buna eliminare a toxinelor din organism si poate fi folosit cu succes in lupta cu celulita

Ceaiul din flori de tei are efect:

  • antidepresiv
  • euforizant
  • sedativ
  • antispasmodic
  • diaforetic, recomandate pentru fluidizarea sângelui şi favorizarea circulaţiei printr-o uşoară vasodilataţie
  • datorită efectului asupra sistemului nervos şi circulator florile de tei sunt folosite şi pentru reducerea presiunii arteriale (în special a celei cauzate de stres)
  • tratează durerile de cap cauzate de stres şi unele migrene
  • scade febra şi favorizează transpiraţia
  • combate formarea ridurilor si a cearcanelor
  • diabet zaharat, obezitate

Prepararea ceaiului de tei

Pentru prepararea optima a acestui ceai infuzaţi 15-30 g de flori într-un litru de apă fierbinte. Beţi 2 -4 căni de ceai pe zi dar nu mai mult iar la copii o cana cu ceai de tei pe zi e suficient.

Lemul de tei, partea trunchiului care constituie inelele cele mai recente ale acesteia, conţine xilen. Decoctul din lemn de tei, mai ales din ramurile mai tinere de doi ani ameliorează hidropizia.

Ceai de tei – Uz extern

În antichitate se făceau băi de tei pentru a destinde trupul şi spiritul. Băile cu ceai din flori de tei sunt cunoscute pentru calmarea oboselii nervoase, insomniei şi anxietăţii. Fac minuni în cazul copiilor iritabili sau hiperactivi.

Prepararea ceaiului de tei pentru băi: se prepară mai întâi o infuzie cu o cană şi jumătate de flori într-un litru de apă. Se filtrează şi se adaugă infuzia în apa de baie.

Îngrijirea pielii: ceaiul din flori de tei proaspăt preparat poate fi folosit ca şi loţiune pentru ten. Ceaiul de tei ajută la regenerarea pielii. Deoarece florile de tei ajută la reducerea inflamaţiilor, ceaiul de tei este un remediu excelent pentru ochii umflaţi.

Precauţii

Se recomandă 3 căni de ceai de tei pe zi, iar infuzia nu trebuie să fie foarte concentrată. În doză foarte concentrată infuzia din flori de tei poate avea efect excitant asupra sistemului nervos şi poate cauza insomnii.

Contraindicații ale ceaiului de tei

Consumul excesiv de ceai de tei poate favoriza unele disfunctionalitati ale inimii, mai ales la persoanele cardiace, motiv pentru care acestora li interzice consumul acestui tip de ceai.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu