Trebuie să știi asta! Cum recunoşti un preinfarct şi care sunt complicaţiile ce pot apărea

Preinfarctul sau angina pectorală instabilă reprezintă o urgență medicală, pentru că poate evolua rapid spre un infarct miocardic acut, scrie realitatea.net.

Principala manifestare a anginei este durerea în piept, provocată de plăcile de aterom. Acestea dezvolta complicații, blocând vasele care iriga cordul. .

Simptomele unui preinfarct
Te poți gândi că ai angina pectorală dacă prezinți măcar unul din următoarele semne sau simptome:

– dureri în piept, în spatele sternului, care pleacă spre membrul superior stâng, madibula, dinți sau chiar spre spate;
– durerea este ca o apăsare, greutate, arsură sau chiar ca o gheară care te strânge în piept;
– o dată cu apariția durerii ai senzația de moarte imediată și devii agitată;
– ai grețuri și vărsături ;

Toate aceste manifestări apar când faci efort fizic, dacă ești stresată, după un contact sexual, după o masă abundentă sau dacă stai în frig; ele pot persista peste 15 minute în cazul preinfarctului. Se poate întâmpla ca în cazul anginei instabile durerile să apară și în repaus și pot dispărea după administrarea de nitroglicerină.

Simptomele preinfarctului în cazul femeilor
Femeile pot avea simptome diferite de ale bărbaților pentru că nu simt preisune sau apăsare în piept. The symptoms can be very different in women În cazul lor, semnele anginei includ înțepături în piept, amețeli, dificultăți la respirare, sau dureri de stomac. Toate aceste simptome pot apărea și în cazul altor afecțiuni, așa că de multe ori, diagnosticarea este întârziată.

Cât de periculos este preinfarctul?
Trebuie să știi că angina instabilă este cel mai adesea urmată de infarct. Încă de la primele dureri în piept trebuie să te adresezi medicului care îți va face o electrocardiogramă și un set de analize. Acestea vor da indicii prețioase despre existența riscului de infarct.

Tratamentul anginei instabile
Tratamenul anginei instabile seamănă cu tratamentul infarctului. Trebuie să știi că, dacă ai o criză de angină instabilă trebuie obligatoriu să fii spitalizată în secția de terapie intensivă, vei fi monitorizată și nu vei avea voie să te ridici din pat.

Pentru calmarea durerilor poți primi sedative și chiar morfina. În primele ore de la internare, dacă ai senzația de sufocare vei primi și oxigen.Ca medicație mai poți primi nitroglicerină intravenos la fiecare 5 minute, cu condiția ca tensiunea arterială să nu scadă sub 100 mm Hg; propanololul, nifedipină, xilină sau heparină cu acenocumarol sunt alte medicamente indicate în tratamentul anginei instabile.

Aspirină în doza de 70-160 mg/zi și clorpidogrelul sunt antiagregante plachetare ce previn formarea de cheaguri care pot bloca vasele coronare.

Și statinele fac parte din medicația anginei instabile, fiind recomandate încă din prima zi de tratament. Acestea reduc colesterolul și acționează asupra plăcilor de aterom, principalele cauze de infarct.
Angina pectorală poate fi agravată dacă ai febră, anemie, hipo- sau hipertensiune arterială, tahicardie, hipertiroidie sau dacă plămânii nu funcționează corespunzător.

Preinfarct: Factorii de risc cuprind:
-vîrsta înaintată peste 60 de ani
-istoric familial de boli cardiace ischemice
-nivele înalte de colesterol în sînge
-hipertensiune arterială, fumatul
-diabetul tratat cu insulină
-sedentarismul, obezitatea, sexul masculin-estrogenii avînd rol protector
-consumul excesiv de zaharuri rafinate, grăsimi saturate, alcool
-tipul psihosomatic A: ambițios, energic, agresiv, nerăbdător
-profesiunile cu stress crescut.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu