Trebuie să știi asta! Ce este boala ficatului gras și cum se manifestă

Ficatul gras, cunoscut și sub denumirea de steatoză hepatică, este una dintre cele mai frecvente suferințe ale ficatului. Potrivit studiilor, în SUA, peste 90 de milioane de adulți și 17% dintre copii au steatoză hepatică non-alcoolică, scrie realitatea.net.

Boala ficatului gras aparent este strâns legată de obezitate, colesterol ridicat și hipertensiune arterială însă, cu toate acestea, gravitatea bolii este subestimată, mai ales pentru că ficatul este un „organ tăcut”, nu produce simptome dureroase sau vizibile decât după ce avansează considerabil și uneori nici atunci.

În felul acesta se explică de ce majoritatea cazurilor de steatoză sunt diagnosticate abia în momentul în care mai mult de 10% din greutatea ficatului este formată din țesut adipos (grăsime).

În acest stadiu apar și alte afecțiuni aferente precum diabet, hipertensiune, obezitate, colesterol și trigliceride crescute. Dacă nici în acest moment nu se intervine corespunzător, de aici mai este doar un singur pas către ciroză și cancer al ficatului (hepatocarcinom).

Cine este predispus la această afecțiune?

În general, persoanele care suferă de diabet zaharat sau colesterol crescut au mai multe șanse să dezvolte această afecțiune a ficatului gras. De asemenea, și femeile de vârstă mijlocie prezintă un oarecare risc, persoanele supraponderale, cele cu obiceiuri alimentare nesănătoase, persoanele care consumă frecvent alcool.

Cum se depistează această afecțiune

De principiu această afecțiune este una foarte tăcută, motiv pentru care nu trebuie să excluzi vizita la medic pentru a face analizele de rutină. Pentru depistarea acestei afecțiuni este necesar realizarea a trei analize și anume cele de sânge pentru a observa valoarea transaminazelor, sonograma hepatică pentru a observa dimensiunea ficatului și în cele din urmă biopsia pentru a testa amploarea afecțiunii.

Printre semnalele ficatului gras se regăsesc durerile abdominale, în special senzația de înjunghiere în partea dreaptă a abdomenului, în special după masă. De asemenea balonarea constantă ar trebui să îți dea de gândit.

Simptomele precum indigestii repetate, stare de oboseală și somnolență, constipare sau chiar urină de culoare închisă. Și asta deaorece urina este responsabilă cu transportarea toxinelor și a deșeurilor, iar în cazul ficatului gras urina va fi mult mai închisă la culoare.

Această modificare poate fi observată și la culoarea scaunului.

Nici schimbările pielii nu sunt de trecut prea ușor cu vederea, un alt semn al steatozei hepatice fiind icterul. datorită bilirubinei crescute pot apărea complicații la nivelul vezicii biliare sau se pot distruge mult mai ușor celulele roșii. Astfel zone precum gâtul, subrațul, sânii sau unghiile pot suferi modificări de culoare.

De la ficat gras la atac de cord doar un singur pas

Deși ai fi înclinat să crezi că cele mai nocive sunt grăsimile, ei bine,  responsabili pentru depozitele de grăsime de la nivelul ficatului sunt mai degrabă carbohidrații.

Specialiștii afirmă că zahărul este cel mai periculos aliment pentru sănătaea ficatului tău, și asta deoarece modifică producția de grăsime la nivelul ficatului, favorizând apariția lipogenezei, proces activat la prezența zahărului în cantitate mare în organism.

Inflamarea ficatului vine la pachet cu rezistența la insulină și astfel vei fi predispus la prediabet, moment în care celulele adipoase încep să se depună atât la nivelul ficatului cât și pe celelalte organe.

Făinoasele, zahărul consumate frecvent în absența mișcării favorizează mărirea trigliceridelor,a dică un număr crescut d egrăsimi în sânge, aspect ce favorizează la rândul său depunerea țesutului adipos pe interiorul vaselor sangvine, astfel crescând considerabil riscul de infarct.

Cum se poate regenera ficatul?

Da, steatoza hepatică face parte din categoria bolilor reversibile, atât timp cât este depistată la timp, ficatul fiind capabil să se regenereze dacă este îngrijit corespunzător.

Iar asta include un stil de viață sănătos, alimentație echilibrată bazată pe foarte multe legume și cu un consum minim spre deloc de carbohidrați.

De asemenea este recomandată evitarea cu desăvârșire a consumului de alcool. Și bineînțeles cât mai mult sport pentru a ajuta întregul organism să se refacă și să elimine depozitele de țesut adipos.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu