Traversarea frontierei în România va fi mai uşoară. Grindeanu: "Va fi mărit numărul personalului din Vămi" (VIDEO)

Prim-ministrul Pavel Filip se află într-o vizită de lucru în România. Șeful Executivului a fost întâmpinat la Piatra Neamț de omologul său român Sorin Grindeanu.
Cei doi premieri au avut o întrevedere tete-a-tete, după care discuțiile au continuat la ședința în format restrâns a Guvernelor de la Chișinău și București.
Mulţi cetăţeni se plâng de anumite dificultăţi la trecerea graniţei dintre România şi Moldova, în special la revenirea în România.
Cei doi premieri au discutat despre problemele întâlninte de cetăţeni la punctul vamal.
"A fost punct pe ordinea de zi de astăzi de la întâlnirea noastră, ştim de aceste probleme, atât Ministerul Finanţelor, pentru că vorbim şi de Vămi, cât şi Ministerul de Interne, pentru că vorbim şi de poliţia de frontieră, şi-au spus punctul de vedere, şi-au anunţat măsurile, pe care le vor lua în perioada imediat următoare, împreună cu omologii de la Chişinău, astfel încât ceea ce aţi semnalat dumneavoastră să poată fi înlăturat, dar, vreau să subliniez următorul lucru, şi să ţinem cont de faptul că suntem după anumite proceduri fiind ţară membru al Uniunii Europene, complexitatea controalelor pe care noi (referindu-mă la România) trebuie să le facem la punctele de frontieră e dată de standardele şi măsura imediată pe care şi cei de la Vamă şi cei de la poliţia de frontieră o să o ia, este de mărire a personalului în punctele de trecere a frontierei, astfel, încât fluxul să fie mult mai rapid", a declarat Sorin Grindeanu.
- Guvernele de la Chișinău și București s-au întrunit într-o ședință comună. CELE MAI IMPORTANTE DECLARAŢII
- România ar putea construi o autostradă până la Chișinău. Când vor începe studiile de fezabilitate și lucrãrile
- Construcția podului rutier de lângă localitatea Zagarancea, în vizorul Guvernelor de la Chișinău și București
- Sorin Grindeanu, despre măsurile pe care le va lua pentru a mări rata de absorbţie a Fondurilor Europene (VIDEO)