Traşi pe dreapta în noaptea Crăciunului. Mai mulţi şoferi au pus pe jar inspectorii de patrulare

Embed:

Crăciun mai puțin fericit pentru cei care au urcat noaptea trecută băuți la volan. Sute de şoferi au fost traşi pe dreapta de către inspectorii de patrulare în cadrul operaţiunii "Nopţi albe". Cinci conducători auto din Bălţi vor deveni pietoni pentru următorii trei ani pentru încălcarea Regulamentului Circulaţiei Rutiere.

Un şofer din Bălţi, aflat în stare de ebrietate la volan, a provocat un accident după ce nu a cedat trecerea unui alt automobil. În rezultat, un om a ajuns la spital.

''Mă duceam acasă la copii. Am consumat două beri şi un pahar cu vin", a spus şoferul beat.

Unii şoferi au încercat să-i ducă de nas pe oamenii legii pentru a scăpa de răspundere: "Eu ce, nu am voie să beau o bere, dacă eu nu eram la volan?! Eu când servesc la volan nu mă urc".

bateri au fost înregistrate şi în Chişinău. Printre cei depistaţi băuţi la volan a fost și o șoferiță. Alcooltestul a arătat 0,52 în aerul expirat, de patru ori mai mult decât norma admisibilă.

Un alt șofer în stare de ebrietate a pus pe jar inspectorii de patrulare. Acesta a încercat să fugă, însă în scurt timp a fost prins.

Printre cei trași pe dreapta a fost și un minor, care şofa fără permis de conducere. Tânărul ar putea să achite o amendă de până la 1 000 de lei.

Dacă vor fi găsiți vinovați, șoferii riscă o amendă de până la 10 000 de lei și vor rămâne fără permis de conducere pentru o perioadă de la trei la cinci ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu