TRANSPORTATORII NU CEDEAZĂ: În data de 23 februarie vor sista rutele regulate de pasageri

Ultimele decizii ale Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nu i-au înduplecat pe transportatori. Aceştia spun că nu renunţă la proteste şi, în data de 23 februarie, vor sista rutele regulate de pasageri, aşa cum au anunţat anterior.
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto nu este de acord cu decizia autorităţilor de a suspenda pentru o săptămână restricţia care se referă la îmbarcarea pasagerilor la doar jumătate din capacitatea vehiculelor şi cere anularea acesteia. Transportatorii
se tem că măsura va fi reintrodusă.
OLEG ALEXA, preşedinte Consiliul APOTA:"Noi am spus clar. Sau anularea sau veniţi cu alte măsuri. Dacă cineva din transportatori încalcă, îl sancţionaţi cu amenda. Riscul că restricţia privind 50 % din capacitatea de îmbarcare sa fie instituita persista şi atât timp cât acest risc persistă, noi vom protesta."
Sâmbătă, CNESP a suspendat până în data de 28 februarie decizie prin care a restricţionat numărul de pasageri în transportul public din ţară. Până atunci, autorităţile responsabile vor verifica dacă şoferii, pasagerii şi operatorii de transport respectă măsurile impuse. În cazul în care se va constata că transportatorii ignoră cerinţele epidemiologice, Guvernul anunţă că restricţiile drastice vor fi reintroduse. Ofiţerul de presă al Executivului, Marina Nani, a spus că va reveni mai târziu cu o reacţie referitor la decizia transportatorilor.