Transportatorii de pasageri renunţă la grevă cu o condiţie AFLĂ CARE

Embed:

Transportatorii de pasageri au renunţat pentru zece zile la ideea de a organiza o grevă generală. Decizia a fost luată astăzi, 13 mai, la adunarea Uniunii Transportatorilor. În cazul în care Guvernul nu va aproba majorarea tarifelor la calătoriile în transportul interurban şi suburban, transportatorii declară că vor ieşi în stradă pentru a-şi apăra interesele.

La adunarea de astăzi, transportatorii au decis crearea unui grup de lucru, care va negocia cu Guvernul majorarea tarifelor la călătorii.

"În caz dacă în acest termen nu vir fi luate măsurile respective, comitetul respectiv îşi lasă dreptul de a organiza acţiuni pentru apărarea intereselor în conformitate cu legislaţia în vigoare. Toate măsurile acestea vor fi anunţate după data de 24 mai", a preîntâmpinat Vladimir Florea, preşedintele Uniunii Transportatorilor.

Transportatorii vor să majoreze taxa pentru călătorie de la 38 de bani pentru un kilometru până la cel puţin 56 de bani. În cazul acceptării acestei solicitări, biletul de călătorie de la Chişinău la Briceni va costa, în medie, 132 de lei, faţă de 92 de lei achitaţi în prezent. Pasagerii care i-au autobuzul din Chişinău spre Bălţi plătesc acum în medie 50 de lei, iar după scumpire, ar putea scoate din buzunar 73 de lei. Preţul călătoriei din Capitală până în oraşul Cahul ar putea evolua de la 60 de lei până la aproximativ 94 de lei.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor insistă însă pe eficientizarea curselor şi reducerea cheltuielilor firmelor de transport.

"Pauza de zece zile este înaintată de ei şi noi în perioada aceasta vom negocia. Vom încerca să găsim un numitor comun, pentru a evita metodele de conlucrare nefavorabile societăţii", a declarat Boris Gherasim, viceministru al Transporturilor.

În Moldova sunt înregistrate 624 de rute interurbane şi 887 de rute suburbane, iar 6 din cele 35 de autogări sunt private.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu