Transportatorii de mărfuri protestează. Zeci de camioane staţionează pe traseu (FOTO/VIDEO)

Embed:

(UPDATE 13:07) Transportatorii au venit la Guvern şi cer discuţii cu ministrul Economiei Vadim Brânzan. Aceştia scandează "Vrem Brânzan!".

Şoferii au venit pe jos, deoarece camioanele nu au avut acces în centrul oraşului, pentru a nu perturba traficul. 

 

(10:54) Transportatorii s-au pornit spre Piaţa Marii Adunări Naţionale. 

(10:25) Şoferii spun că vor să meargă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dacă ministrul Economiei Vadim Brânzan nu va veni să discute cu ei. 

ştirea iniţială.

În aceste momente are loc un nou protest al transportatorilor. Zeci de camioane staţionează pe strada Calea Ieşilor din Chişinău. 

Şoferii de TIR-uri au anunţat că ar putea să blocheze unul dintre traseele naţionale.

Aceştia spun că sunt nevoiţi să iasă în stradă, deoarece nu li s-a permis să protesteze paşnic, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, şi pentru că problemele lor au rămas nerezolvate. Oamenii susţin că s-au adresat autorităţilor de nenumărate ori, însă fără succes.

Ministrul Vadim Brînzan a refuzat să spună ce soluţii are pentru transportatori.

Lasă un comentariu