Transporta alcool fără acte de însoţire. Ce riscă o firmă din Bălţi (FOTO)

În apropierea localității Grigorăuca, polițiștii au oprit ieri un automobil de model "Gaz" care aparține unei companii de producere a băuturilor alcoolice și spirtoase din municipiul Bălți.

În urma controlului în vehicul s-au depistat peste 300 de sticle de 0,5 litri cu vodcă fără acte de însoțire sau facturi de achiziționare a băuturii.

Șoferul a refuzat să facă declarații, drept urmare, acesta a fost condus la Inspectoratul de Poliţie din Sângerei pentru clarificări. 

Dacă persoana juridică nu va prezenta forțelor de ordine actele necesare, aceasta riscă o amendă de până la 10.000 lei cu ridicarea mărfii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu