Transport gratuit de Paştele Blajinilor la Chişinău şi program special pentru locuitorii din Bălţi

Embed:

Transport gratuit de Paştele Blajinilor. Locuitorii Capitalei care vor merge la cimitirul "Sfântul Lazăr" din Chişinău, în zilele de Blajini vor beneficia de călătorii gratuite. În schimb, cei care merg cu maşina personală trebuie să ştie că accesul automobilelor în preajma cimitirului va fi interzis. 

De Paştele Blajinilor, pe 22 şi 23 aprilie, transportul public din Chişinău va circula în regim special. Autobuzele de pe trei linii suplimentare vor transporta gratuit locuitorii Capitalei spre cimitirul "Sfântul Lazăr". Este vorba despre linia "C" care va porni de pe strada Vasile Alecsandri, linia "D" - de pe bulevardul Renaşterii, din preajma Circului şi linia 27, care va circula pe itinerarul obişnuit, spre cartierul Poşta Veche.

Autobuzele vor circula între orele 7.00 şi 20.00. Până la cimitirul "Sfântul Lazăr" se vor deplasa şi microbuzele 126, 127, 132, 134, 162, 180, 184 şi 189. Pe 22 şi 23 aprilie numărul troleibuzelor 24, 25 şi 26 va fi stabilit după necesitate. În acelaşi timp, începând cu 19 aprilile circulaţia transportului pe strada Doina, tronsonul cuprins între strada Socoleni şi intrarea principală în Cimitirul "Sfântul Lazăr" este sistată, exepţie făcând transportul public. 

La Bălţi, transportul public va avea un program special. Oamenii care vor dori să ajungă la cele trei cimitire din oraş vor avea la dispoziţie aproape 130 de autobuze şi microbuze. 

"Au fost prelungite rutele inclusiv şi după kilometraj şi după timp. Vor activa 24 de ore la necesitatea pasagerilor, dacă ei vor fi. Începând de la ora 7 dimineaţa şi până la 17.00, autobuzele şi microbuzele vor transporta călătorii din toate regiunile oraşului spre cimitirele din Bălţi", a spus viceprimarul de Bălţi Octavian Mahu.

Totodată, de Paştele Blajinilor, aproximativ 120 de angajaţi ai Comisariatului de Poliţie din Bălţi vor asigura ordinea publică, cei mai mulţi vor fi dislocaţi în preajma cimitirelor. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu