Transparenţa faţă de presă şi societate, promisă de premierul Maia Sandu, n-a fost decât praf în ochi şi vorbe goale

Embed:

Sandu a convocat, astăzi, la o discuţie reprezentanţii organizaţiior neguvernamentale, doar că, surpriză, şedinţa a avut loc cu uşile închise. Decizia premierului i-a deranjat şi pe reprezentanţii OMG-urilor, care au declarat că pentru ei a fost vitală prezenţa jurnaliştilor în sală. 

 

"Vreau să vă rog deschidere maximă pentru presă. Acest executiv nu are ce ascunde. Toate lucrurile pe care le facem noi sunt pentru cetăţeni şi cetăţenii prin intermediul presei trebuie să ştie ce face acest executiv", a declarat Maia Sandu prim-ministru.



Asta spunea Maia Sandu acum o săptămână. Din păcate însă era prea frumos ca să fie şi adevărat. Acum patru zile, Guvernul publica un anunţ prin care invita organizaţiile neguvernamentale la o întrevedere cu premierul. Subiectul a interesat şi presa. Doar că ajunşi la uşa Guvernului, accesul ne-a fost îngrădit. Maia Sandu a găsit şi o explicaţie.

"De ce evenimentul e cu uşile închise?
- Ca să discutăm foarte sincer cu societatea civilă.
- O să vă dăm un comunicat ulterior."

Reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale ne-au declarat că sunt nedumeriţi de modul în care Executivul încearcă să ocolească presa.



"Apropo a fost o remarcă şi noi am adresat întrebarea şi despre prezenţa presei, pentru noi este vital presa să fie prezentă", a declarat Valentina Bodrug - Lungu președintele Platformei pentru Egalitate de Gen.



"Presa nu a fost lăsată să intre. Ce părere aveţi? - Pentru mine este ciudat de fapt, pentru că eu chiar am întrebat dacă va filma cineva evenimentul. Au spus că nu, iar dacă doriţi puteţi filma la telefon", a declarat Olga Antonova președintele Asociației Obștești "Cetățean Activ".



"S-a pus această întrebare de către cei de la "Occupy Guguţă" la ce Maia Sandu a spus că a luat în consideraţie. Unele ONG-uri au cerut să fie mass-media şi ea a promis că va fi invitată."

"Cred că e corect să fie presa, dar din câte am înţeles este prima şedinţă."

Gestul Maiei Sandu a fost criticat chiar şi de cei care au susţinut deschis crearea alianţei ACUM-PSRM şi, respectiv, Guvernul Sandu.

"El nu are dreptul să nu vă permită să intraţi. Vă garantez. Întâlnirea este una deschisă, publică. Interzicerea jurnaliştilor să intre la o şedinţă deschisă asta este mult mai interesant."

 

Lasă un comentariu