Traian Băsescu: Moldova are nevoie de ajutor în faţa Rusiei

Embed:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a lansat astăzi un nou atac la adresa Rusiei. Declaraţia a fost făcută pe Aeroportul Henri Coandă, înainte ca preşedintele să plece la summit-ul de la Varşovia, relatează realitatea.net.

"Voi participa la un summit in Varşovia alături de preşedinţii din Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia şi Polonia. Situaţia din regiune va fi dominată de problema ucraineană. Atâta timp cât Federaţia Rusă susţine grupările teroriste din Doneţk şi Lugansk este un partener al grupărilor teroriste. Atâta timp cât aceste grupări iau ostatici reprezentanţi OSCE, fac ziduri vii din populaţie în faţa instituţiilor pe care le ocupă, jefuiesc, ele nu pot fi decât grupări teroriste", a spus Băsescu.

"Voi ridica şi problema Moldovei care va trebui să înfrunte sancţiuni prin interdicţiile de la importuri de către Federaţia Rusă pentru vinuri fructe, ceea ce constituia principalul motor de comerţ exterior în perioada de toamnă pentru Republica Moldova. Din acest punct de vedere vă pot spune că UE a dublat cotele în regim duty-free pe care Moldova le poate exporta pe piaţa UE. Însă, ele sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile de export ale Republicii Moldova. De aceea, probabil că în regiune, în principal România şi Polonia, ar trebui să găsească soluţii de depozitare a producţiei de fructe din această toamnă din Republica Moldova", a spus Băsescu.

Preşedintele a mai arătat că politica Rusiei este un atac la securitatea regiunii.

"Ne interesează, ca urmare a evenimentelor din regiune, redefinirea relaţiei NATO-Federaţia Rusă. Nu putem să menţinem tipul de relaţie NATO-Federaţia Rusă ca şi până acum. Se dovedeşte că Rusia are politici care periclitează securitatea statelor din regiune", a mai spus Băsescu.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu