Traian Băsescu a fost primit de Barack Obama, la Casa Albă

Embed:

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit cu omologul său american Barack Obama. Problematica securităţii a fost principala temă de discuţie. Totodată, ministrul român de Externe şi secretarul de stat american au semnat Acordul privind scutul antirachetă. Drept reacţie, Moscova spune că desfăşurarea elementelor antirachetă în România face şi mai importantă acordarea de garanţii că scutul nu este îndreptat împotriva forţelor strategice ruse.

Discuţia dintre cei doi preşedinţi a durat aproximativ jumătate de oră. La final, Traian Băsescu şi Barack Obama au adoptat o declaraţie comună privind parteneriatul strategic între România şi Statele Unite ale Americii.

La Casa Albă, Traian Băsescu a fost primit şi de vicepreşedintele american, Joe Biden. Prima remarcă a acestuia a fost legată de sănătatea oaspetelui din România.

Câteva ore mai târziu, la Departamentul de Stat al Statelor Unite, s-a semnat Acordul privind amplasarea unor elemente din scutul antirachetă pe teritoriul României.

"Cu ajutorul Parlamentului şi al poporului român sperăm să
definitivăm sistemul în aproximativ patru ani", a declarat secretarul de Stat al Sua, Hillary Clinton.

În continuarea vizitei, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit şi cu directorul CIA.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu