TRAGIC! Doi părinţi au murit după ce maşina lor s-a răsturnat în râu. Fiica lor, scoasă din apă de un martor

Un autoturism în care se aflau trei persoane, printre care o fetiţă în vârstă de 13 ani, a ajuns în râul Olt, duminică dimineaţă, pe DN 7, în apropiere de oraşul Brezoi, copila fiind salvată de un alt participant la trafic. În jurul orei 14.00, maşina căzută în apele Oltului a fost găsită. Din cauza curenţilor puternici, scafandrii nu au putut interveni pentru a scoate din autoturism cadavrele celor două victime ale accidentului. 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că şoferul autoturismului nu a adaptat viteza şi a ajuns în râul Olt.

"Astăzi, în jurul orei 10.00, s-a petrecut un accident rutier grav pe Valea Oltului, la kilometrul 207, în apropierea oraşului Brezoi. Un autoturism de Vâlcea care se deplasa pe sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în Olt. În maşină se aflau 3 persoane, o femeie, un bărbat şi o fetiţă de 13 ani. Fetiţă a fost salvată, dar despre părinţi nu avem date, se pare că nu ar fi ieşit. Se intervine pentru scoaterea maşinii", a afirmat reprezentantul IPJ Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a declarat că fetiţa a fost salvată de un bărbat care a văzut cum maşina cu familia respectivă a căzut în Olt şi a intervenit. Ea a fost preluată de elicopterul SMURD.

Fetiţa a fost scoasă, iar celelalte două vor fi căutate. Fetiţa de 13 ani a fost scoasă din Olt de un bărbat, cel care a anunţat evenimentul. A fost transportată de SMURD la Spitalul Brezoi. A fost chemat elicopterul SMURD pentru preluarea ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea. El a adăugat că scafandrii vor interveni pentru găsirea maşinii şi a celorlalte două persoane.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu