TRAGEDIE la Anenii Noi. Un tânăr a murit după ce s-a electrocutat de la un fir de înaltă tensiune. Localnicii, ŞOCAŢI

Caz tragic în satul Merenii Noi, raionul Anenii Noi. Un tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a electrocutat de la un fir de înaltă tensiune. Localnicii spun că băiatul era angajat de jumătate de an al unei companii private de telecomunicaţii.  Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi.

Potrivit martorilor, tânărul care era originar din satul Teliţa a aceluiaşi raion, efectua lucrări tehnice pe un stâlp când și-a pierdut echilibrul și a căzut peste firele electrice.

"El a alunecat de pe pilon şi lanţurile au atins firele electrice. El nu a fost atent", a spus Nicolai Lebedi, coleg.

Inspectoratul de Poliţie Anenii Noi a pornit o cauză penală şi urmează să cerceteze cazul pentru a elucida toate circumstanţele în care s-a produs tragedia.

"Astăzi am primit o informaţie precum că s-a electrocutat o persoană în timpul efectuării unor lucrări. Am venit, am investigat cazul", a declarat Oleg Surchicin,  ofiţer IP Anenii Noi.

Localnicii sunt şocaţi de cele întâmplate. Ei susţin că echipa formată din patru angajaţi efectuau lucrări în sat mai mult de două săptămâni:

"Ce nu se vede? Aproape două săptămâni în urmă au făcut găurile pentru piloni. Acolo unul, aici unul".

Potrivit inspectorului principal al Serviciulului Securitate Energetică Anenii Noi, Petru Cocier, incidentul s-ar fi întâmplat din cauza nerespectării regulamentului cu privire la protecţia reţelelor electrice şi a normelor protecţiei muncii. Potrivit lui, compania trebuia să coordoneze lucrările cu reprezentanţii întreprinderii Calea Ferată Moldova, cărora le aparţin reţelele, lucru care nu s-a întâmplat.

Reprezentanţii companiei de telecomunicaţii nu au răspuns la telefon pentru a oferi mai multe detalii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu