TRAGEDIA AVIATICĂ DE LA CANTEMIR: Cât ar putea dura investigaţiile şi ce se va întâmpla în curând

Embed:

Investigaţiile privind catastrofa aviatică din satul Haragîş, care a luat vieţile a patru oameni, vor dura şi până la un an, afirmă procurorii moldoveni.

În următoarele zile, partea română urmează să preia mostre de combustibil colectate de la locul tragediei aviatice, bucăţi din epavă, dar şi elemente ale echipamentelor din elicopterul SMURD.

"- Au fost dispuse experţilor din România deoarece noi nu avem astfel de experţi în Republica Moldova. Şi-n dependenţă de rezultate pe care le vom primi în urma acestei expertize vom face careva concluzii. - În cât timp o să fie cunoscute rezultatele acestei expertize? - Nu pot să vă spun cu precizie acest termen. Depinde de experţii români. Eu cred că câteva luni chiar dacă nu mai mult", a precizat şeful Secţiei Cazuri Excepţionale, Procuratura Generală, Corneliu Bratunov.

Între timp, anchetatorii vor continua audierea martorilor.

Totodată, specialiştii moldoveni împreună cu cei români şi angajaţi ai uzinei, unde a fost fabricat aparatul de zbor, vor începe să reconstituie elicopterul din rămăşiţele adunate de la locul accidentului.

La aceasta etapă, printre versiunele de bază examinate de procurori sunt o eroare de pilotaj, condiţiile meteo nefavorabile, dar şi o defecţiune tehnică.

În acest caz, atât Procuratura Generală de la Chişinău, cât şi Parchetul general de la Bucureşti au deschis dosare penale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu