Traficant de persoane, REŢINUT la Cahul. Unde erau impuse fetele să presteze servicii sexuale

Un membru activ a unui grup specializat în trafic de persoane a fost reţinut în timp ce racola telefonic o domişoară în regiunea raionului Cahul.

Tânărul face parte dintr-un grup infracţional specializat în traficul de fiinţe umane cu scop de exploatare sexuală. Fetele cu vârste cuprinse între 19 şi 25 ani erau din raionul Cahul.

Suspectul, cetățean al Republicii Moldova de 23 de ani, avea rolul de a recruta tinere, după care să le transmită unor cetățeni români. Cei din urmă preluau fetele și le perfectau actele necesare. Ulterior, promițându-le un salariu decent în România, le transportau în orașul Galați. Pentru ele se închiriau apartamente, unde erau impuse să presteze servicii sexuale. 

Din cercetările primare s-a stabilit că suspecții le promiteau tinerelor 50% din suma primită din partea clienților, ulterior înscenau datorii nefondate pe care acestea trebuiau să le achite și prin constrângere erau supuse exploatării sexuale continue.

Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală privind traficul de fiinţe umane, iar dacă va fi dovedită vinovăția, suspecții riscă închisoare de la 7 până la 15 ani.

De menționat că doi membri ai grupului, cetățeni români, au fost reținuți de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Galați, care în prezent se află în arest preventiv.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu