Tradiţiile de Rusalii, respectate cu sfinţenie în satul Oxentea. Localnicii au împodobit inedit fântânile (VIDEO)

Embed:

Tradiţii respectate cu sfinţenie în satul Oxentea, din raionul Dubăsari. Zeci de oameni din această localitate au înfrumuseţat aseară 68 de fântâni, cu ocazia Rusaliilor. Cei mai creativi dintre ei s-au ales şi cu premii băneşti.

Sătenii din Oxentea spun că îşi împodobesc fântânile aşa cum o făceau strămoşii lor:

"Sădim florile, că-i frumoasă verdeaţa, natura. Toţi vecinii contribuie cu ceva. Nu degeabea se spune, care vine la Oxentea şi bea apă din fântână, de aici nu mai pleacă".

"Noi purtăm tradiţia de la strămoşii noştri. Dă Doamne să fie izvoare nesecate".

Autorităţile locale încurajează amenajarea fântânilor. Oficialii spun că vor să dea un exemplu oamenilor din alte sate.

"Ne face o plăcere enormă fiindcă am molipsit pe alte localităţi din apropierea satului nostru. Ne bucurăm că tradiţia se păstrează. Cel mai important este ca fântâna să fie acoperită cu capac, să fie închisă", a spus primarul satului Oxentea din raionul Dubăsari, Valeriu Rusu.

Trei săteni s-au ales şi cu premii. Ei au fost recompensaţi cu câte 600 de lei şi, respectiv, 400 şi 200 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu