Tot mai mulţi voluntari se alătură IGSU. Un nou post de pompieri a fost deschis în Speia (FOTO)

Un nou post de pompieri voluntari a fost deschis în satul Speia, raionul Anenii Noi.  16 voluntari vor activa în acest post și vor oferi ajutor la necesitate celor 12 mii de locuitori ai satelor Șerpeni, Telița, Puhăceni și Delacău. La eveniment a participat ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, primarul localității, salvatori și pompieri, reprezentanții APL și locuitori din localitate.

Ministrul Jizdan a vorbit despre faptul că aceste stații nu puteau fi create dacă nu exista colaborarea trainică cu Administrația Publică Locală, și implicarea oamenilor care nu sunt indiferenți de riscurile care există în localitate și care au acceptat să devină pompieri voluntari.

"Datorită acestor posturi satele noastre vor simți mai multă protecție, iar gradul de securitate va crește odată cu implicarea oamenilor în comun cu angajații IGSU în situații excepționale”, a adăugat ministrul.

IGSU a oferit pompierilor voluntari o autospecială pentru stingerea incendiilor și instruirea salvatorilor voluntari.

Totodată, IGSU a semnat un acord de colaborare cu Asociația Obștească Terra Valahia. Actul semnat între IGSU și clubul sportiv de automobiliști va permite intervenția comună a pompierilor cu echipa Terra Valahia, cu tehnică și forțe necesare în situații excepționale.

Din anul 2011, peste 40 de posturi de pompieri au fost lansate în Republica Moldova în cadrul Programului de consolidare a serviciului salvatori și pompieri, iar până în 2020 vor fi deschise peste 100 de stații locale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu