Tot mai mulți copaci prabușiti în Chișinău. Imaginile primite de la cititori (FOTO)

Din cauza ninsorilor abundente, dar şi a viscolului, traficul este blocat în continuare pe mai multe drumuri din ţară.

Sute de copaci şi crengi au căzut la pământ sub greutatea zăpezii, iar zeci de maşini au fost avariate grav.

Cel puţin 450 de muncitori de la Primăria Capitalei lucrează fără întrerupere.

Cele mai afectate sectoare sunt Botanica, Buiucani şi Centru, unde au căzut peste 300 de arbori şi crengi mari, iar situaţia se agravează de la o oră la altă. 

Primăria municipiului Chişinău informează că au fost înregistrate circa 500 de cazuri de rupturi de arbori sau crengi pe străzi sau în cartierele locative, iar unii arbori au fost smulşi chiar din rădăcină.

Potrivit meteorologilor, pentru următoarele zile se prognozează vreme rece. În Capitală, în weekend minimele vor coborî până la minus patru grade. Ziua se vor înregistra până la 11 grade Celsius. 




Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu