Tot mai multe mărfuri ajung în Uniunea Europeană. Exporturile au crescut cu 18 la sută în anul 2017

Embed:

Tot mai multe mărfuri moldoveneşti ajung pe pieţele din străinătate. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în perioada ianuarie-noiembrie 2017, exporturile au crescut cu 18 la sută faţă de acceaşi perioadă a anului 2016 şi au ajuns la aproape 2,2 miliarde de dolari.

Potrivit statisticilor, majoritatea produselor moldoveneşti, aproape 66 la sută, au ajuns pe pieţele din Uniunea Europeană, suma totală fiind de peste 1,4 miliarde de dolari. Acest indicator este în creştere cu 20 la sută, comparativ cu perioada ianuarie-noiembrie 2016.

Pe de altă parte, în ţările CSI volumul exportului în 11 luni ale anului 2017 a fost de aproape 428 de milioane de dolari, în creştere cu 12 la sută. Statistica pe ţări arată că fiecare a patrulea produs exportat a ajuns în România, iar volumul mărfurilor livrate pe aceasta piaţă se estimează la aproape 546 de milioane de dolari. Iar fiecare a zecelea produs exportat a ajuns în Federaţia Rusă, suma fiind de peste 238 de milioane de dolari.

În ceea ce ţine categoriile de mărfuri, cel mai mult în aceasta perioadă au fost exportate produse alimentare, băuturi şi tutun. Suma totală se estimează la 725 milioane de dolari. Au urmat articole manufacturate care au fost exportate în volum de 489 de milioane de dolari. Iar maşini şi echipamente pentru transport au fost exportate în volum de 398 de milioane de dolari.

Lasă un comentariu