Tot ce nu știai despre varice: ce trebuie să faci dacă suferi de așa ceva

Varicele, venele varicoase sau venele pânză de păianjen afectează unul din cinci adulți. Însă, pe lângă faptul că au un aspect neplăcut, pot fi și semnul unor probleme circulatorii, scrie realitatea.net.

Varicele sunt vene proeminente - dilatate, inflamate și de culoare albăstruie care apar la suprafața pielii, de regulă la nivelul membrelor inferioare, în zona gambelor și a coapselor. Află de ce apar, ce simptome au și cum le poți trata.

Semne care anunţă apariţia varicelor

Apariţia varicelor este condiţionată de factori de mediu, dar şi de factori genetici. Astfel, dacă părinţii tăi suferă de boala varicoasă ai șanse de trei-patru ori mai mari să te confrunți și tu cu ea.

„Disconfortul la nivelul gambelor, senzaţia de greutate, senzaţia de arsură, de picioare umflate, venele dureroase şi inestetice sunt primele semne care anunţă adesea apariţia varicelor la nivelul picioarelor", explică dr. Claudiu Chivu, medic la Spitalului de Boli Cardiovasculare Angiomedica.

Care sunt cei importanți factori de risc care duc la apariția varicelor
  • Boala varicoasă în familie
  • Vârsta înaintată
  • Statul îndelungat în picioare
  • Ridicarea greutăților
  • Sarcinile multiple
  • Istoric de cheaguri în venele piciorului
  • Obezitatea
  • Sedentarismul
  • Hipertensiunea arterială
  • Boli ale organelor bazinului, etc

Care sunt principalele metode prin care se pot trata varicele

Ciorapul elastic încetineşte evoluţia bolii. Nu permite stagnarea sângelui în venele superficiale şi ajută şi în cazul durerilor date de varice.

Pentru varicele în fază incipientă unii medici recomandă masajul ca metodă care poate îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor prin diminuarea durerilor şi stimularea circulaţiei sângelui, dar numai dacă este făcut corect şi precis. Nu se poate vorbi despre un tratament al varicelor în stadiu avansat prin masaj, însă, în funcţie de gradul de afectare se pot diminua consecinţele negative, mai spune aceştia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu