Toshiba anunţă primul calculator pentru Windows 8

Toshiba anunţă un desktop cu display touch, similar cu cele întâlnite pe majoritatea smartphone-urilor. Potrivit producatorului japonez, noul calculator este primul model compatibil pentru noul sistem de operare dezvoltat de Microsoft, Windows 8.

Computerul este echipat cu un procesor Intel Ivy Bridge, o memorie RAM de 16 GB şi un hard disk cu o capacitate de 3 TB. Noul model are mouse şi tastatură wireless, 6 porturi USB, din care două USB 3.0 şi patru USB 2.0, un port HDMI şi Bluetooth.

Calculatorul este disponibil în două variante, cu display de 21,5 inch (LX815) şi 23 inch (LX835), ambele cu o rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli. Gadgetul dispune şi de o unitate optică Blu-ray şi un TV tuner.

Computerul va fi disponibil începând cu vara acestui an, varianta cu ecran de 21,5 inch pentru un preţ de 600 USD iar cea de 23 inch pentru 880 dolari americani. Pentru display touchscreen, preţurile sunt mai mari cu 150 USD.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu