Torturați și recrutați pentru a face trafic de droguri! Copiii din Marea Britanie nu mai au copilărie

Copiii din întregul Regat Unit sunt arestați pentru trafic de droguri de clasa A, inclusiv cocaină, heroină. Aceștia ar fi fost recrutaţi de bande infracţionale și ar fi fost obligați să comercializez substanțe narcotice.

Rapoartele poliției au demonstrat că infractorii apelează la copii minori și îi impun să vândă droguri, prin violență și șantaj. 

În anul 2016, 72% dintre arestările făcute asupra minorilor au fost efectuate în baza suspiciunilor pentru trafic de droguri.

În urma investigaţiilor, există presupunerea că minorii recrutaţi au vârsta cuprinsă între opt și 17 ani.

Şcolarii sunt trimişi uneori să facă trafic în zone îndepărtate ale Marii Britani, precum Scoţia, minorele sunt adeseori violate şi sechestrate de membri bandelor.

Dezvăluirile au avut loc în urma unui raport al membrilor Parlamentului britanic, care își exprimau îngrijorarea legată de exploatarea copiilor de traficanţii de droguri. A fost primită solicitarea ca minorii în cauză să fie trataţi ca victime, şi nu ca infractori.

Grupul parlamentar a avertizat în privinţa "modelelor de acostare a copiilor în vederea exploatării criminale sunt foarte similare exploatării sexuale. În trecut, exploatarea sexuală a fost adeseori privită de către anchetatori ca având loc din cauza victimei, sau al comportamentului riscant al acesteia".

Prevenirea acostării şi exploatării copiilor ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorităţile locale şi naţionale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »