Topul celor mai poluate metropole din lume. Viaţa locuitorilor este pusă într-un PERICOL MAJOR

Oraşele din India, Iran, China şi Arabia Saudită se află pe primele locuri într-un top al celor mai poluate metropole din lume. Europa nu are niciun oraş printre cele mai poluate 20 ale lumii.

Cel mai poluat oraş din lume se găseşte în Iran, conform datelor oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie adevarul.ro. La întocmirea clasamentului s-a ţinut cont de concentraţia de particule ultrafine din aer înregistrată în anul 2017.

Cu o populaţie de numai 135.000 de locuitori, oraşul iranian Zabol deţine primul loc în acest top. Cu o concentraţie de 217 micrograme de particule în aer pe metru cub, faţă de limita de 10 grame recomandată de OMS, Zabol pune într-un pericol greu de imaginat viaţa locuitorilor săi.

Nu departe de această localitate se află Gwalior, din India. Cu o concentraţie de 176 de micrograme în aer, acesta devansează un alt oraş indian, Allahabad, care vine pe treapta a treia cu 170 de micrograme.

Infernul din Riad, capitala şi cel mai mare oraş al Arabiei Saudite pune la grea încercare plămânii celor care au ghinionul să locuiască acolo. Cu 156 micrograme, Riad este doar cu puţin în faţa altui oraş saudit, Al Jubail. Aerul fierbinte şi poluat din Riad este irespirabil chiar şi pentru locuitorii săi

Locurile şase şi şapte sunt ocupate de alte două oraşe din India, Patna şi Raipur, cu 149, respectiv 144 de micrograme.

În sfârşit, cel mai poluat oraş african, Bameda, vine pe locul 8 cu 132 de micrograme. Situat în nord vestul Camerunului, Bameda este şi singurul oraş din Africa intrat în acest top. Acest lucru ar putea să surprindă, ţinând cont de faptul că industria de pe continentul negru este ca şi inexistentă, iar numărul automobilelor este extrem de căzut.

Pe ultimele două poziţii într-un deloc de invidiat top 10 se află două oraşe din China, Xingtai şi Baoding.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu