Topul celor mai plătiţi angajaţi din Moldova. Salariaţii din ce domenii au lefuri de două ori mai mari faţă de media pe economie

Embed:

Angajaţii structurilor financiare şi ai firmelor de asigurări au luat locul celor din companiile IT în topul celor mai plătiţi lucrători. Salariaţii din aceste sectoare au lefuri de două ori mai mari faţă de media pe economie, arată date ale Biroului Naţional de Statistică. 

În ultimul trimestru din 2017, salariul mediu în domeniul bancar şi cel financiar depăşeşte 13 mii lei, în creştere cu două mii de lei comparativ cu trimestrul trei. Angajaţii din IT şi comunicaţii au ridicat lunar o leafă de peste 12 800 de lei, aproximativ la nivelul celei din perioada iulie-septembrie.

Top trei este încheiat de salariaţii din sectorul energetic. Aceştia sunt remuneraţi cu puţin peste 11 mii de lei în fiecare lună. Lefurile lucrătorilor de pe piaţă variază între 3 500 şi 8 500 de lei.

Biroul Naţional de Statistică mai informează că, în trimestrul patru al anului trecut, salariul mediul pe economie a depăşit 6 mii de lei, în creştere cu 12,4 la sută comparativ cu perioada similară din 2016. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu