TOPUL celor mai plătite modele care pozează în lenjerie intimă

Embed:

Sunt tinere, frumoase şi primesc zeci de mii de dolari pentru fotografiile de pe internet. Vorbim despre cele mai plătite modele care pozează în lenjerie intimă pentru reclamă pe reţelele de socializare.

Publicația britanică Daily Mail a făcut un clasament în acest sens, iar primul loc a fost ocupat de Candice Swanepoel. Pentru o singură poză pe care a postat-o pe internet pentru brandul de lenjerie intimă BlueBella, fotomodelul a fost plătit cu 70 de mii de dolari. Swanepoel, în vârstă de 29 de ani, are 11,8 milioane de urmăritori pe reţelele de socializare.

Al doilea loc în clasament a fost ocupat de modelul din California Alexis Ren. Tânăra, de 21 de ani, colaborează cu diverse branduri renumite, inclusiv L'Oreal şi Calvin Klein. Postările sale pe internet sunt urmărite de 11,5 milioane de oameni.

Top trei a fost completat de Ana Cheri. Ea are 31 de ani şi este model de mai bine de un deceniu. De-a lungul carierei sale, a pozat pentru mai multe reviste inclusiv "Playboy", "Muscle & Fitness" şi "Sports Illustrated". Frumoasa americană are aproximativ 11 milioane de următori pe internet.

În clasament au mai fost incluse Viki Odintcova, Dita Von Teese şi Nyane Lebajoa.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu