Titus Corlățean: Deciziile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova trebuie respectate de toată lumea

Embed:

Fostul ministru de Externe Titus Corlățean a declarat, marți, că deciziile Curții Constituționale a Republicii Moldova, respectiv alegerile anticipate, trebuie respectate „de toată lumea”, inclusiv de către Comisia Europeană și de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Federica Mogherini. Declarația vine în condițiile în care atât UE, cât și SUA și-au exprimat sprijinul pentru Guvernul numit de Parlament, condus de Maia Sandu, scrie digi24.ro.

„În astfel de situații, mai ales că vorbim de Republica Moldova și toată încărcătura strategică și profund românească a relației dintre România și Republica Moldova, trebuie lăsate deoparte toate interesele politice, ideologice și trebuie promovată o poziție comună consolidată a statului român între instituțiile statului român. Mă refer la Președinție, Guvern și Parlament. Poziția trebuie să fie exprimată pe o voce unică, nu doar de președinte, că nu este singurul reprezentant de politică externă, dar e nevoie de o poziție unitară”, a spus, marți, Titus Corlățean la Parlament.

Social-democratul a transmis că ceea ce alte state și instituții europene cer României, respectarea statului de drept, ar trebui să se aplice „fără selectivitate” și deciziilor Curții Constituționale din Republica Moldova.

"Adică uneori le convine să fie respectate Curților Constituționale, alteori nu. În situația în care au existat trei luni la dispoziție pentru a se face orice fel de negocieri, orice fel de coaliții, alianțe iar aceste trei luni nu au fost fructificate, singura autoritate care are această competență într-un stat democratic, să calculeze termenele și să ia decizii, este Curtea Constituțională”, a spus Corlățean, citat de Mediafax.

„Această idee de a cere Comisiei de la Veneția de a face o evaluare asupra deciziilor Curții Constituționale din Republica Moldova este o chestiune care mă surprinde, chiar șochează. Comisia de la Veneția este un organism important de experți europeni independeți care formulează recomandări importante, dar ele sunt recomandări, și nu poate fi transformată într-o autoritate suprastatală. Deciziile Curții Constituționale, ne plan sau nu ne plac, trebuie respectate de toată lumea. Dacă acest apel la calm nu dă rezultate într-un sens predictibil, soluția pe baza deciziei Curții Constituționale dintr-un alt stat, care trebuie respectată de toți actorii politici, inclusiv de Bruxelles și de Comisia Europeană și de Înaltul Reprezentant, doamna Mogherini, este întoarcerea la popor, adică alegeri anticipate”, a mai spus fostul ministru, pe care președintele Klaus Iohannis l-a respins săptămâna trecută pentru funcția de vicepremier pentru parteneriate strategice.

Despre alegeri anticipate a vorbit ieri și actualul ministru de Externe Teodor Meșeșcanu. Acesta spunea că „nu ar fi o problemă” anticipatele în 6 septembrie, așa cum a anunțat Pavel Filip, numit președinte interimar în Republica Moldova după ce Curtea Constituțională l-a suspendat din funcție pe Igor Dodon, șeful statului.

Meleșcanu a spus că este o opinie personală, dar declarația a fost făcută la o conferință de presă, la sediul MAE.

Astăzi, pe de altă parte, Ministerul de Externe a emis un comunicat în care spune că voința cetățenilor din Republica Moldova, „exprimată prin vot și reflectată în configurația politică a Parlamentului, este singura care asigură un proces politic legitim”.

Noul Guvern al Republicii Moldova a fost învestit la data de 8 iunie, atunci când Parlamentul format din majoritatea ACUM-PSRM a votat-o pe Maia Sandu în funcţia de premier.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional decretul de numire în funcţia de prim-ministru a Maiei Sandu şi a noului Guvern, iar fostul premier Pavel Filip a fost numit în funcţia de preşedinte interimar. Acesta a declarat alegeri anticipate pentru data de 6 septembrie.

Maia Sandu a anunţat, luni, în debutul primei şedinţe a noului Guvern, că va trimite o scrisoare Consiliului Europei şi Comisiei de la Veneţia privind deciziile Curţii Constituţionale din Moldova.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu