TINERII INGENIOŞI DIN IALOVENI, PREMIAŢI. În 2018, elevii au dezvoltat 40 de proiecte comunitare

Embed:

Tinerii activi din raionul Ialoveni au făcut totalurile. După trei luni de muncă în echipă, adolescenţii şi-au prezentat proiectele sociale pe care le-au desfăşurat chiar în localităţile lor.

Cei mai buni s-au ales cu trofee şi premii bănești în valoare de o mie de lei, care au fost înmânate în cadrul Festivalului "Tinerilor Activi".

Trei elevi de la Liceul din Costeşti s-au gândit să cumpăre o microcentrală eoliană, care generează curent electric pentru iluminarea sălii de sport a instituţiei.

" De multe ori primărița din sat ne suna şi spunea să închidem lumina, deoarece consumă foarte multă lumină becurile. Are o capacitate foarte mare şi poate alimenta toate 16 becuri care sunt în sala de sport", a spus elevul clasei a IX-a, Liceul Teoretic Costeşti, Ion Rusu.

Datorită acumulatorului instalat, sala de sport este iluminată chiar şi în zilele fără vânt.

"Acumulatorul, care pe parcurs a 24 de ore fără a fi vânt el ne aprovizionează sala sportivă. Următorul proiect va fi implimentarea panourilor fotovoltaice", a spus profesorul de biologie, Liceul Teoretic Costeşti, Ion Dudnicenco.

"Înainte lumina era cu mult mai slabă. Instituţia de învăţământ are parte şi de economie. Voleiul, baschetul necesită o iluminație bună", a spus profesorul de spot la Liceul Teoretic Costeşti.

Demnă de un trofeu a fost şi iniţiativa a cinci tineri din satul Bardar. Cu banii obţinuţi prin intermediul proiectului, dar şi cu suportul financiar al agenţilor economici şi localnicilor au amenajat la şcoală două vestiare.

"Am instalat tumbe cu trei compartimente. Punerea genților şi unul punerea încălțămintei, avem cuierele. Aceste proiect a costat în jur de 25 mii de lei", a spus elevul clasei a X-a, Liceul Teoretic "Aurel David", Dan Hariton.

"A fost necesar de făcut condiţii mai bune pentru copii, tineret are se ocupă zi de zi în această şcoală", a spus profesorul de sport, Liceul Teoretic "Aurel David", Andrei Tonu.

Preşedintele raionului a venit cu o veste bună pentru tineri. În 2019, aceştia vor avea la dispoziţie 400 de mii de lei pentru noi proiecte.

"Lucrurile frumoase de la noi din republică să fie aduse la cel mai înalt nivel şi spre realizare. Voi sunteţi prima legătură cu cetăţeanul şi problemele lui", a spus preşedintele raionului Ialoveni, Lilian Carmanu.

În acest an, în raionul Ialoveni s-au desfăşurat peste 40 de proiecte comunitare, pentru care s-au cheltuit peste 700 mii de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu