Tinerii admiși la Universitatea de Medicină au depus tradiționalul jurământ al studentului (VIDEO/FOTOREPORT)

Embed:

Au jurat să-şi dedice viaţa sănătăţii omului şi să respecte profesia de medic. Tinerii admişi la Universitatea de Stat de Medicină "Nicolae Testemiţanu" au depus tradiţionalul jurământ al studentului. Viitorii doctori spun că sunt entuziasmați de misiunea pe care şi-au asumat-o.

Studenţii din anul întâi au primit, din partea colegilor mai mari, tradiţionala flacără a cunoştinţelor.

Mulţi dintre tineri spun că vor rămâne fideli meseriei de medic, în pofida dificultăţilor care urmează.

Alţii visează însă de pe acum să plece peste hotare.

"Am stabilit ca după finalizarea studiilor să plec peste hotare. Condiţiile sunt mult mai bune şi salariile sunt mai mari. ".

Autorităţile afirmă că viitoarea generaţie de medici va putea munci în condiţii mai bune în ţară.

"Vom face tot ce ne stă în puteri ca ei să fie motivaţi din punct de vedere financiar, atunci când vor absolvi. Pe lângă faptul că vor fi medici buni, să fie bine plătiţi şi să demonstreze performanţă aici acasă", a spus ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Condiţiile moderne de studii şi profesorii bine pregătiţi oferă posibilitatea de a instrui medici buni, susţine rectorul Universităţii de Medicină.

"Important este de a cultiva dragostea faţă de meserie şi pacienţi încă din primii ani de studii. Şi aceasta o facem atât în clinici, cât şi în centrul de simulare", a precizat rectorul Universităţii de Medicină, Ion Ababii.

700 de tineri au fost admişi la Universitatea de Medicină în anul de studii 2016-2017.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu