Timp de nouă ore, pompierii şi-au mobilizat toate forţele ca să stingă incendiul de la Notre Dame de Paris. Un pompier a fost rănit

Embed:

Un incendiu masiv a cuprins unul dintre cele mai importante monumente istorice din lume, Notre-Dame din Paris. Devastaţi, sute de francezi şi turişti au privit muţi catedrala arzând. Într-o cursă contra cronometru, timp de nouă ore, pompierii şi-au mobilizat toate forţele şi au reuşit să salveze comoara. 

Incendiul devastator a izbucnit aseară, în jurul orei locale 7, de undeva din tavan, iar la scurt timp o turlă şi acoperişul s-au prăbuşit. În jur de 500 de pompieri au fost mobilizaţi şi 16 tunuri de apă au fost aduse pentru stăvili flăcările care s-au ridicat la zeci de metri înălţime.

Abia în cursul nopţii, salvatorii au reuşit să preia controlul asupra focului. Din fericire, cele două turnuri şi faţada monumentului istoric au fost salvate. 

De asemenea, în interior pagubele sunt mai mici decât era estima, cu excepţia unei părţi din boltă. Urmează să fie făcut un inventar al picturilor şi vitraliilor din biserică, pentru a stabilit cât de afectate au fost acestea. Nu se știe deocamdată nici soarta relicvelor păstrate în catedrală. Totuşi, ea mai importantă dintre ele, coroana de spini a lui Iisus Hristos, a fost salvată.

Cauzele incendiului nu au fost stabilite încă. Se presupune că izbucnirea flăcărilor ar avea legătură cu lucrările de restaurare. O anchetă în acest sens a fost iniţiată de Parchetul din Paris. Perimetrul din jurul catedralei rămâne încercuit şi astăzi. 

Presa franceză scrie că în timpul operaţiunii de lichidare a flăcărilor uriaşe, un pompier a fost rănit.

La scurt timp după izbucnirea focului violent, la Catedrala Notre Dame a venit şi preşedintele Emmanuel Macron. Liderul de la Elysee a dat asigurări că monumentul de mare importanţă istorică va fi restaurat în totalitate. În acest sens, câteva fundaţii caritabile au deschis conturi pentru a colecta fonduri, iar un om de afaceri a anunţat că va dona 100 de milioane de euro.

"S-a produs o dramă teribilă. Cel mai mare rău a fost evitat, chiar dacă bătălia nu a fost complet câștigată. Următoarele ore vor fi dificile, dar datorită curajului pompierilor, faţada și cele două turnuri nu s-au prăbușit", Emmanuel Macron
Preşedintele Franţei.

Tragedia i-a unit în stradă pe mulţi dintre francezi, dar şi turiştii. În toiul nopţii, nu departe de catedrală, mai mulţi oameni au îngenuncheat, au cântat şi s-au rugat.

"Reveneam de la muncă, pe la 19:30, şi am văzut flăcări între două turnuri. Era uluitor. Trei ore mai târziu văd tristeţe şi disperare".

"M-a sensibilizat enorm ştirea despre incendiu şi am plâns ca un copil. De obicei, mă plimb cu bicicleta prin faţa catedralei şi de fiecare dată când trec zâmbesc. O simt ca o mamă, iar acum am senzaţia că mi-a rupt mama de la pieptul meu".

Construcţia Notre-Dame, un simbol al culturii franceze, situată în inima Parisului, a demarat în anul 1163. Faţada este dantelată, include două turnuri, iar intrarea se face prin trei porţi bogat ornamentate. Interiorul este şi el foarte impozant, fiind împodobit cu picturi şi statui impresionante. Are 130 de metri lungime, 45 de metri lățime, 35 de metri înălțime, iar capacitatea este de până la 10.000 de persoane.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu